Live

Teodorovici: Când vine Parlamentul din vacanţă, găseşte proiectul de buget pe masă

Data actualizării: Data publicării:

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, că, atunci când Parlamentul va veni din vacanţă, va găsi proiectul de buget pe acest an pe masă. Liberalii ceruse convocarea unei sesiune de urgenţă săptămâna viitoare pentru adoptarea bugetului, însă, potrivit declaraţiei lui Teodorovici, bugetul va fi dezbătut în Parlament la începutul lunii februarie.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

„Când vine Parlamentul, din vacanţă, va găsi proiectul de buget realizat, propus, am făcut calculat, estimări. Ştiţi că suntem o Coaliţie la guvernare, este normal ca acest proiect să se discute. Noi, Finanţele, am terminat partea de buget. Urmează această discuţie la nivelul Coaliţiei. Atunci când toate lucrurile sunt convenite, se afişează public”, a afirmat Teodorovici, scrie News.ro.

El a susţinut că nu sunt probleme cu finanţarea instituţiilor, nici cu plata salariilor bugetarilor sau a pensiilor.

„Toate cheltuielile prevăzute pentru întregul an, de la salarii şi pensii şi bani pentru investiţii sunt asiguraţi nu înseamnă că luna ianuarie nu va fi prinsă în anul 2019 (în bugetul pentru 2019 - n.red.)”, a spus ministrul Finanţelor, la Antena 3.

„Creşterea de salarii va fi acordată, nu e niciun fel de problemă de finanţare. (...) Până la aprobarea noului buget pe 2019 funcţionăm cu a 12-a parte a bugetului aferent anului 2018. Fracţia din 2018 poate fi cheltuită încă din prima parte a anului 2019”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, a declarat că nu critică BNR şi că dacă Banca Naţională nu va onora invitaţia la Guvern, dialogul se va purta doar instituţional.

„Eu nu am schimburi de replici cu nimeni. Am invitat BNR la o discuţie la minister pentru a discuta despre cum colaborăm în zonele de politică fiscală şi monetară. Dacă se va da curs acestei invitaţii va fi foarte bine, dacă nu, vom colabora instituţional”, a spus ministrul.

„Discutăm unde vor dânşii (n.r. Comitetul Naţional de Macroprundenţialitate). Nu ne poate reproşa nouă ceva, cum nici noi nu le putem reproşa ceva”, a adăugat Eugen Teodorovici.

„Solicităm conducerii celor două Camere, celor doi preşedinţi, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să convoace sesiune extraordinară pentru dezbaterea şi adoptarea Legii Bugetului de stat, Legii Bugetului asigurărilor sociale de stat şi, de asemenea, solicităm dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege de adoptare a Ordonanţei 114, ordonanţa adoptată pe şestache, fără dezbatere publică, pe final de an, care dă o nouă lovitură în mediul de afaceri, care pune noi biruri pentru companii, care vor afecta viaţa de zi cu zi a cetăţeanului. Pentru că în condiţiile în care noi am depus sesizare la Avocatul Poporului, datorită comportamentului total împotriva legii, Victor Ciorbea a refuzat până astăzi, în ultimul an jumate, să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa tuturor ordonanţelor de urgenţă pe care noi le-am considerat că au prevederi neconstituţionale şi că este necesară declanşarea controlului de constituţionalitate”, a declarat, marţi, liderul PNL Ludovic Orban, după şedinţa Biroului Executiv al partidului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Diana Șoșoacă îl propune premier pe Eugen Teodorovici: "Ar fi cel mai capabil prim-ministru pentru România"

Fostul ministru PSD Eugen Teodorovici, la masă cu George Simion și Claudiu Târziu, la o dezbatere organizată de AUR

Statul la stat. Cum blochează un antrenor de dezvoltare personală reformarea unei agenții naționale, deși nu ocupă postul de funcționar

Rămas fără un loc în Parlament, Teodorovici a ajuns la Curtea de Conturi: Funcția am câștigat-o în 2010 și mi-a rămas rezervată

Partenerii noștri