Live

Tăriceanu, la Digi24, despre o alianță ALDE-PRO România-PSD care să dea noul guvern: Am îndoieli că președintele va accepta

Data actualizării: Data publicării:

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit la Digi24 despre căderea guvernului Dăncilă și despre eventuala susținere a unui guvern PNL. Președintele ALDE spune că partidul pe care îl conduce nu va da „un cec în alb” și vor avea avea o serie de condiții. De asemenea Tăriceanu a făcut referire și la posibile alegeri anticipate – dorite de Iohannis, PNL și USR – despre care spune că este foarte complicat, „acesta fiind și motivul pentru care în 30 de ani niciodată în România nu s-au organizat alegeri anticipate”.

„Președintele ar trebui să vadă în ce fel se poate articula o majoritate în așa fel încât să încredințeze mandatul de prim-ministru pentru formarea guvernului, acelei persoane care are cele mai mari posibilități să obțină voturile necesare pentru votul de încredere, pe programul de guvernare și pe echipa guvernamentală. Oricând putem să discutăm teoretic și despre alegeri anticipate. Poate să fie o dorință, aș spune eu, izvorâtă cred că și din calcule politice dar și fără să cunoaștem bine care sunt mecanismele constituționale. Dacă o să observați atent Constituția României a fost astfel gândită încât să evite pe cât posibil crize politice și alegeri anticipate. Există diferite pârghii care trebuiesc acționate succesiv, foarte complicat, care consumă mult timp pentru a ajunge la alegeri anticipate”, a declarat președintele ALDE la Digi24.

„Acesta este și motivul pentru care în 30 de ani niciodată în România nu s-au organizat alegeri anticipate, nemaivorbind și de reticența parlamentarilor de a declanșa aceste mecanisme care să poată duce la alegeri anticipate”, a adăugat acesta.

„Așadar eu cred că soluția alegerilor anticipate care presupune evident o lungă perioadă de instabilitate și de criză politică, pentru că în momentul de față suntem într-o criză politică, România nu are un premier legitim... Este o soluție care trebuie evitată. Soluția care mi se pare cea mai potrivită este ca ritmul consultărilor, și apoi etapele care urmează, să fie cât mai rapid, în așa fel încât să ajungem la un vot în Parlament cât mai curând, pe un premier cu un program care să repună lucrurile în normalitate, pentru că sunt câteva urgențe”, a continuat Tăriceanu.

„În primul rând încheierea bugetului pe anul acesta, pe anul 2019 și bineînțeles proiectul de buget pe anul 2020. În momentul acesta sunt o serie de derapaje bugetare serioase care mie îmi ridică probleme și va trebuie să îi ridice probleme și viitorului guvern. Trebuie aceste două chestiuni rezolvate cu urgență maximă.

Așa cum știm, proiectul de buget trebuie votat până la închiderea anului curent și nici execuția bugetului pe 2019 nu este una care să fie liniștitoare.

Sigur, nu sunt singurele probleme pe agendă, sunt o serie de probleme de ordin politic care vor trebui avute în vedere de viitorul prim-ministru, dar cred că până un alta, acestea sunt două din lucrurile esențiale pe care președintele trebuie să le aibă în vedere în așa fel încât să aibă un ritm cât mai rapid în derularea procedurilor care țin de președinte”, a atras atenția președintele ALDE.

Întrebat dacă vede o alianță PRO România – ALDE – PSD, Călin Popescu Tăriceanu a spus că are îndoieli.

„Am îndoieli categorice că președintele va accepta pentru a patra oară să desemneze un prim-ministru care să se bazeze pe o coaliție în care PSD-ul joacă rolul – cel puțin din punct de vedere numeric -, cel mai important. Varianta care se desprinde în mod natural, care se conturează înmod natural, este aceea a unui prim-ministru din partea partidului care a depus moțiunea de cenzură și care a câștigat și a reușit răsturnarea guvernului Dăncilă. Acest lucru în mod normal, îl văd eu, aparținând PNL-ului. Dar, sigur că președintele trebuie să asculte părerile tuturor partidelor, iar ALDE, cel mai probabil decizia va fi de a nu participa la un nou guvern.

Vreau să înțelegem foarte bine... eu văd o euforie la unii, legată de căderea guvernului Dăncilă. Nu împărtășesc această euforie, pentru că eu văd mai degrabă problemele și responsabilitățile care ne incumbă și nou ca partid parlamentar și cred că trebuie cât mai rapid să se gîsească soluția care să permită votul în Parlament, votul de încredere, instalarea unui guvern care să aibă deplină legitimitate politică.”

Legat de un posibil vot favorabil din partea ALDE unui guvern condus de Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu spune că nu va da „un cec în alb”, iar partidul pe care îl conduce va avea o serie de condiții.

„În primul rând, premierul desemnat trebuie să consulte partidele și să le propună un minim program de guvernare, cel puțin direcțiile principale pe care va acționa. În al doilea rând, nu vom da un cec în alb niciunui prim-ministru. Vom avea o serie de condiții la care lucrăm în momentul de fațăși care reprezintă lucrurile importante la care noi ținem. Vă pot da un exemplu... Având în vedere cât de stresat este bugetul în acest moment, și nevoia de a aduce venituri suplimentare, dacă viitorul premier – nu știu cine va fi -, vine cu propunerea de a renunța la cota unică de impozitare, nu vom fi de acord. Dacă se va încerca știrbirea independenței judecătorilor, care a fost cu greu obținută, și se va încerca revenirea la „republica procurorilor”, de asemenea nu vom putea fi de acord”, a mai declarat liderul ALDE.

Întrebat dacă ALDE va susține noul guvern PNL în cazul în care liberalii vor dori să desființeze secția specială de anchetare a magistraților, Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu vede cum ar putea noul executiv să facă așa ceva, ținând cont că ar dori să respecte rezultatul referendumului și 26 mai.

„Nu știu cum ar putea să facă desființarea secției speciale, altfel decât să dea o ordonanță de urgență și bănuiesc că vor să respecte rezultatul referendumului care obligă viitorul guvern să nu mai dea ordonanțe de urgență pe domeniul justiției. În justiție, Parlamentul trebuie să își ia rolul în serios, și trebuie să avem încredere în capacitatea acestui for în a elabora, modifica, ce este de modificat, de a transpune deciziile CCR... Aceasta este calea optimă pe care trebuie să o urmăm” a încheiat Călin Popescu Tăriceanu.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Partenerii noștri