Live

Tăriceanu: Circulă intens un fake news că aş fi negociat cu Vasile Blaga şi cu Victor Ponta

Data publicării:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că circulă de câteva săptămâni „un fake news” potrivit căruia el ar fi avut negocieri politice cu fostul copreşedinte al PNL, Vasile Blaga, şi cu preşedintele Pro România, Victor Ponta. Tăriceanu spune că astfel de negocieri nu au avut loc şi nu vor avea, pentru că alianţa PSD-ALDE este „solidă” şi le transmite celor care vor să vadă stopată lupta împotriva statului paralel că „nu le va merge cu tactica fake news”, relatează News.ro.

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„De câteva săptămâni, circulă intens un fake news care este reluat periodic, în ciuda faptulului că nu există niciun argument pentru a îi da crezare. Sunt invocate surse neprecizate, informaţii din interior, se face referire la întâlniri secrete. Sursele nu există, informaţiile sunt false, iar întâlnirile nu au loc, dar asta nu îi împiedică pe cei care le răspândesc. Ultimul zvon lansat ar fi că aş fi negociat cu Vasile Blaga şi cu Victor Ponta şi că urmează destrămarea coaliţiei de guvernare şi formarea unei noi majorităţi. Nimic mai fals şi doresc să pun punct acestei campanii de fake news”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe contul său de Facebook.

El susţine că a fost plecat în concediu, iar astfel de negocieri nu au avut loc şi nu vor avea pentru că alianţa PSD-ALDE este „solidă”.

Tăriceanu recunoaşte că există diferenţe de tactici, dar din punctul de vedere al obiectivelor strategice „există un acord puternic între ALDE şi PSD”.

„Las deoparte faptul că am fost plecat în concediu cu familia în ultimele zile. Astfel de negocieri nu aveau cum şi nu vor avea loc dintr-un motiv foarte simplu. Coaliţia dintre ALDE şi PSD este solidă şi are la bază câteva principii care ne şi asigură o susţinere populară masivă, aşa cum au arătat-o şi ultimele sondaje. În primul rând, este vorba despre apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi luptă împotrivă abuzurilor comise de statul paralel. În al doilea rând, consolidarea creşterii economice, astfel încât să se facă simţită în buzunarele românilor. Este adevărat că asemenea oricărei coaliţii există diferende cu privire la paşii tactici ce trebuie urmaţi, în diferite situaţii; dar din punctul de vedere al obiectivelor strategice există un acord puternic între ALDE şi PSD”, a mai scris el.

Liderul ALDE le transmite celor care vor să vadă stopată lupta împotriva statului paralel că „nu le va merge cu tactica fake news”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O rețea de pagini false coordonată din afara României ia amploare pe internet. Sunt promovate nostalgii comuniste și ultranaționalismul

ANAF dezminte un fake news privind taxa de 10% pe banii din conturile bancare ale românilor

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

Misterul avionului aterizat la Budapesta. Ministrul de Externe ungar cere jurnaliștilor și politicienilor să nu răspândească fake news

Partenerii noștri