Tanczos Barna, despre susţinerea unei moţiuni de cenzură: Nu suntem de acord cu măsurile de austeritate. Așteptăm varianta finală
Fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, a spus marţi, la Antena 3, despre susţinerea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului, după asumarea răspunderii Executivului în Parlament, că din variantele iniţiale ale pachetului de măsuri fiscale, nu pot fi de acord cu măsurile de austeritate. O decizie va fi luată după ce o variantă finală va fi prezentată grupurilor UDMR, a mai spus Barna.
Fostul ministru al Mediului a declarat că încă nu există o variantă finală a textului care va intra în Parlament, cu care se va veni cu asumarea răspunderii.
„Ştim foarte bine că în ultimele zile, în ultimele săptămâni, primarii şi preşedinţii de CJ din cadrul UDMR au criticat aspru acele variante care au fost circulate în presă şi care au ajuns şi la asociaţiile de oraşe, de comune. În variantele respective, cu siguranţă nu putem fi de acord cu măsurile de austeritate dar avem o promisiune din partea premierului Ciolacu că varianta finală va fi prezentată grupurilor UDMR din parlament după care grupurile parlamentare vor lua o decizie”, a spus Barna, potrivit News.ro.
Deputatul UDMR a precizat că „sunt foarte multe prevederi în textele iniţiale care cu siguranţă sunt inacceptabile pentru UDMR, precum limitările de cheltuieli pentru cultură, limitările de cheltuieli pentru sport”.
„Sunt imposibil de aplicat şi acceptat acele descentralizări care de fapt sunt nişte centralizări mascate la nivel regional”, a arătat Tanczos Barna. „Toate acestea vor fi discutate cu premierul Ciolacu, în momentul de faţă aşteptăm finalizarea textului, varianta finală cu care va veni premierul şi ne vom hotărî după aceea”, a afirmat el.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News