Live

Virgil Popescu cere demiterea șefilor de la CE Oltenia. Unul dintre ei ar fi finul șefului CJ Gorj. PSD i-a cerut demisia

Data actualizării: Data publicării:
Virgil Popescu. Foto: gov.ro

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut  astăzi schimbarea din funcție a președintelui CE Oltenia, Daniel Burlan, și schimbarea unui alt membru al directoratului CE Oltenia, Marius Negru. Acesta esye finul presedintelui social-democrat al CJ Gorj, Cosmin Popescu, spun surse din PNL. Acesta a cerut ieri demisia lui Virgil Popescu.

ACTUALIZARE 12 48. Virgil Popescu a cerut eliberarea din funcție a lui Daniel Burlan și a lui Marius Negru, după verificările Corpului de Control.

„Raportul preliminar va fi trimis CE Oltenia. Practic, responsabilităţile în cadrul tragediei de la Jilţ Sud sunt în curs de anchetare. Noi nu facem anchetare penală. Vreau să subliniez această diferenţa între această anchetă penală şi administrativă”, a spus ministrul într-o declarație de presă.

„În urma raportului preliminar aş vrea să vă prezint concluziile. Voi solicita Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia eliberarea din funcţie a directorului general, respectiv a domnului Daniel Burlan şi Marius Negru. Punerea în pericol a vieţilor unor angajaţi este inacceptabilă. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat la CE Oltenia şi folosirea unor maşini vechi de 40 de ani este inadmisibilă. Gradul de uzură este conform duratei”, a spus Popescu.

El a cerut de asemenea eliberarea din funcție a directorului de achiziții și ale directorilor responsabili cu repararea drumurilor care duc spre carieră și cu protecția muncii.


Ministrul Energiei va cere, de asemenea, un control pe toate achizițiile făcute de președintele Comitetului Director al CE Oltenia, Daniel Burlan, spun sursele liberale.

Deciziile vin după tragedia de la Cariera Jilț, unde o mașină care transporta muncitori s-a răsturnat săptămâna trecută. 3 oameni au murit și alți 10 a fost răniți.

Cosmin Popescu a cerut duminică demisia lui Virgil Popescu. PSD a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj aș șefului CJ Gorj, adresat ministrului Energiei.

Social-democratul acuză îl acuză pe Virgil Popescu că „nu îl interesează ce se întâmplă cu Gorjul” și că se folosește de accidentul de la cariera Jilț „ca să mimeze că îi pasă de oamenii din CE Oltenia”.

„Virgil Popescu, DEMISIA! Ești inuman! Politețurile și respectul nu își mai au rostul, pentru că PNL calcă pe cadavre și târăște prin mocirlă durerea salariaților și a familiilor celor decedați, din 2019 încoace, din CE Oltenia. Drept dovadă, mesagerii lui de la Gorj mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost PSD la conducerea CEO, pentru că era compania în faliment”, a scris Popescu.

Și liderul PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, îi cere demisia ministrului Energiei: „Demisia este un act de onoare și un exemplu de urmat de către toți care se fac vinovați de ceea ce se întâmplă în activitatea minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia, de la cei care conduc Ministerul Energiei, până la ultimul angajat al companiei care are putere de decizie, numit doar pe criterii politice de PNL”, a spus el.

Un accident soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari. Oamenii sunt duși în carieră cu mașini vechi de peste 50 de ani, pe drumuri pline de noroi.

Editor : A.V.D

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: PSD „are prima șansă” să dea premierul pentru noul guvern. Ce spune despre varianta Marcel Ciolacu

Nicușor Dan: „Ieșirea unui partid din coaliție ne-ar lăsa cu un sprijin parlamentar șubred”. Ce spune primarul despre Călin Georgescu

Elena Lasconi, despre principiile agreate de PSD, PNL, UDMR și minorități: Nu am primit răspuns despre cum arată bugetul pe 2025

Ce au agreat PSD, PNL, UDMR și minoritățile după discuțiile de la Guvern. USR nu este menționat în comunicat

Partenerii noștri