Live

Surse: Marcel Ciolacu merge miercuri în Egipt pentru a-i întâmpina pe românii evacuați din Fâșia Gaza

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu. INQUAM PHOTOS / Virgil Simonescu

Premierul Marcel Ciolacu va merge miercuri în Egipt, au declarat surse guvernamentale pentru Digi24.ro, pentru a întâmpina o parte dintre cei 103 români care au primit permisiunea de a părăsi Fâșia Gaza împreună cu membrii familiilor lor. Evacuarea acestora se face pe la punctul de frontieră de la Rafah.

MAE a comunicat că din cei 260 de români, momentan 103 au primit permisiunea de a pleca din Fâșia Gaza, teritoriu controlat de gruparea Hamas și teroriștii acesteia, care au luat ostatici israelieni.

Deplasarea premierului Ciolacu la granița Egiptului cu Fâșia Gaza are loc în contextul în care nordul teritoriului este bombardat de armata israeliană, încercând să elimine teroriștii. IDF le-a transmis civililor aflați în Gaza să se deplaseze către sud, unde ar trebui să se afle în siguranță.

Cel mai mic dintre cei 103 români care vor fi salvați din Gaza are două luni, iar cel mai vârstnic 79 de ani, potrivit listei studiate de Digi24.

Primii 103 cetățeni români și familiile lor din Gaza au primit în cele din urmă permisiunea de a părăsi enclava și de a intra în Egipt. De acolo vor fi preluați de o aeronavă specială trimisă de autoritățile române.

Premierul Marcel Ciolacu a mers pe 17 octombrie la Tel Aviv, unde s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu, el fiind primul şef de guvern care a vizitat Israelul de la izbucnirea actualului conflict între această ţară şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

MAE nu a fost notificat cu privire la prezența unor români printre victimele atacului de la Magdeburg

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Partenerii noștri