Surse: Ce au discutat liderii PNL și PSD și cum au ajuns aproape să bată palma pentru o guvernare de 7 ani
Liderii PNL și PSD sunt foarte aproape să bată palma pentru o alianță la guvernare, dar nu doar pentru perioada rămasă până la alegerile din 2024, ci și după acestea. Surse participante la discuțiile care au avut loc joi între cele două echipe de negociere conduse de Florin Cîțu și Marcel Ciolacu susțin că, de principiu, cele două partide au agreat să meargă împreună la guvernare în următorii 7 ani, cu o alternanță de prim-miniștri, idee pe care Florin Cîțu a calificat-o după discuții drept „interesantă”.
UPDATE: Surse politice au declarat pentru Digi24.ro ca este în discuție ca primul prim-ministru în rotația dintre PSD și PNL să fie un „independent” acceptat de ambele partide, ca de exemplu Nicolae Ciucă.
-știre inițială-
Primul premier, pentru perioada care urmează până la alegerile din 2024, ar urma să fie de la PSD, cel mai probabil Marcel Ciolacu. Următorul, după alegeri, de la PNL.
Urmează o nouă rundă de negocieri între PSD și PNL, în care se va discuta concret despre cum vor fi împărțite ministerele. Deocamdată, liberalii ar fi fost de acord să includă în programul de guvernare cele 100 de măsuri propuse de PSD.
Un semn de întrebare este legat de cooptarea UDMR în această alianță. Deocamdată, liderii maghiari sunt ținuți la curent cu evoluția negocierilor cu PSD, dar cel mai probabil, la momentul împărțirii portofoliilor, vor apărea disensiuni între cele trei formațiuni.
O certitudine este, după negocierile de joi, că soluția refacerii coaliției cu USR a fost abandonată.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a dat de înțeles joi că a avut o întâlnire bună cu PNL în ceea ce privește „formarea unei noi majorități” și a confirmat că în timpul discuțiilor s-a menționat soluția premierilor prin rotație.
„Suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi, şi patrioţi, acesta este un drum care va duce către formarea unei noi majorităţi”, a declarat Ciolacu, repetând că PSD va merge la discuţiile de la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru.
Liderul PNL, Florin Cîțu, a afirmat, joi seară, după discuțiile cu PSD, că a fost o întâlnire bună. Acesta a spus că discuția a fost și despre proiecte care să intre în programul de guvernare, iar una dintre variantele „interesante” pentru executiv este schimbarea premierului o dată la doi ani.
„Am găsit multe lucruri care ne pot uni. Avem o criză în sănătate, în energie și pentru acestea avem nevoie de o guvernare stabilă. Dacă reușim cu cei de la PSD să facem acest lucru este ok", a mai spus Cîțu.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că nu va chema la Cotroceni partidele parlamentare la consultări până când nu va exista o majoritate parlamentară care să susțină un guvern.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News