Live

Surse: Bulgarii s-au supărat pe România și au refuzat decuplarea dosarului pentru Schengen. Rareș Bogdan: Bulgaria a votat mizerabil

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
Vicepremierul bulgar, ministru de Interne interimar, Ivan DEMERDZHIEV, la negocierile de joi, din Consiliul JAI. Sursa foto: Profimedia Images

Bulgariei i s-a propus la negocierile din Consiliul JAI o variantă de compromis pentru aderarea la Schengen cu un calendar diferit de cel pentru România. Cu alte cuvinte, decuplarea dosarului celor două țări, analizate astăzi la pachet. Bulgarii au refuzat însă, susțin surse oficiale pentru Dig24.ro, supărați fiind după declarațiile ministrului de Interne român, care a spus, înaintea Consiliului JAI că România este dispusă la orice compromis, chiar dacă a pornit la drum cu Bulgaria. 

Olanda se pronunțase deja împotriva aderării Bulgariei pentru care cerea îndeplinirea unor condiții suplimentare, dar era de partea României, însă, cele două țări fiind analizare pe un dosar comun, li s-a propus bulgarilor să accepte o amânare și condiții noi: o nouă isiune de experți care să verifice frontierele și un nou raport MCV pozitiv. 

Bulgarii au refuzat, spunând că nu vor să fie discriminați în raport cu românii, susțin sursele citate. 

”Am pornit pe acest drum împreună cu Bulgaria, am fost evaluați împreună cu Bulgaria. Suntem în parteneriat cu Bulgaria și într-o relație de bună vecinătate. Ne dorim să intrăm împreună, dar interesul României e mai presus de orice”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode, la sosirea la Consiliul JAI. 

Primvicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, după Consiliul JAI, în emisiunea Audiență Națională, la DigiFM, că în Consiliu s-a cerut vot pentru decuplarea celor două țări, și că „Bulgaria a votat mizerabil împotrivă”. 

„A votat împotrvă rânjind”, a spus liderul PNL. 

”Olanda a spus că suntem nevoiți să votăm împotriva României și Bulgariei că avem o problemă cu Bulgaria, vă rog decuplați România de Bulgaria. România a acceptat acest lucru, și a solicitat vot. Însă, din păcate, în momentul respectiv Bulgaria s-a comportat mizerabil și a votat împotriva decuplării rânjind”, a explicat Rareș Bogdan.

Ministrul de Interne al Bulgariei a declarat, după ședința JAI că este posibil ca Bulgaria să treacă la represalii.  

”Prima măsură va fi dialogul constructiv. Noi credem că sunt încă oportunități în această direcție. Rămânem deschiși la dialog și pregătiți pentru a face tot ceea ce este necesar pentru a-i convinge pe partenerii noștri că Bulgaria suntem gata să fim membri de încredere în Schengen. Dacă aceste dialog nu va fi atât de constructiv pe cât ne aștempăm noi, este posibil să ne gândim și la contramăsuri”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

România, printre cele zece țări UE care au cerut înăsprirea sancțiunilor împotriva sectorului energetic rusesc, scrie agenția PAP

Partenerii noștri