Live

Stănescu: Cred că unii fac jocurile altora când încearcă să submineze autoritatea Gabrielei Firea

Data actualizării: Data publicării:
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vicepremierul Paul Stănescu spune că petiţia prin care se solicită iniţierea de alegeri în filiala PSD Bucureşti şi schimbarea Gabrielei Firea de la conducerea acestei organizaţii reprezintă o greşeală.

Cred că ceea ce se încearcă la Bucureşti... Cred că greşesc anumiţi colegi care încearcă lucrul acesta - nu vreau să nominalizez - pentru că PSD ar trebui să fie un partid unit, pentru că aşa a câştigat alegerile, aşa avem foarte multă forţă şi cred că pe unii îi sperie - dar unii cred că fac jocurile altora în momentul în care încearcă la Bucureşti să submineze autoritatea doamnei primar general Firea”, a spus Stănescu, potrivit Agerpres.

El a precizat, pe de altă parte, că nu are informaţii privind posibilitatea remanierii sale.

Nu am nicio informaţie. Vom discuta în CEx. Respect decizia CEx”, a subliniat el, făcând referire la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, care va avea loc săptămâna viitoare.

În ceea ce priveşte activitatea sa la minister, Stănescu a arătat că orice om îşi poate face reproşuri, pentru că nimeni nu reuşeşte să îşi îndeplinească toate obiectivele. Întrebat dacă îşi menţine punctul de vedere susţinut în scrisoarea în care cerea plecarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD, Stănescu a răspuns că nu îşi retractează declaraţiile publice.

Ceea ce am spus public de fiecare dată mi-am asumat. Eu sunt un om cu principii şi de fiecare dată mi-am asumat tot ce-am spus şi nu retractez nimic din tot ce-am spus public”, a declarat vicepremierul.

Declarațiile lui Paul Stănescu vin după ce consilierul general social-democrat Orlando Culea a anunţat că a lansat o petiţie în care solicită conducerii PSD iniţierea „urgentă” de alegeri în Organizaţia Bucureşti, considerând că demiterea Gabrielei Firea „este o necesitate”.

Demiterea doamnei Gabriela Firea nu mai este o opţiune, ci o necesitate. (...) Dragi colegi! Situaţia actuală din cadrul Organizaţiei PSD Bucureşti impune luarea unei decizii imediate în legătură cu conducerea. Trebuie să reflectăm şi să luăm atitudine. Nu s-a făcut nimic. Este grav şi ruşinos. Aceste eşecuri sunt decontate de partid. Nu este normal. Bucureştenii nu au votat pentru vouchere şi concerte săptămânale, pe bani publici. Lansez această petiţie, prin care solicit conducerii PSD organizarea urgentă de alegeri la nivelul Organizaţiei PSD Bucureşti. Schimbarea actualei conduceri este necesară pentru a putea duce la îndeplinire programul de guvernare locală pe care partidul nostru şi l-a asumat în campanie. Vă aştept, dragi colegi, să semnăm împreună această petiţie (...) pentru un management profesional la nivelul Organizaţiei PSD Bucureşti şi al Primăriei Municipiului Bucureşti! Semnaţi pentru oraşul nostru!”, se arată în documentul adresat de Orlando Culea colegilor săi din PSD Bucureşti.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

După demisia lui Marcel Ciolacu, Gabriela Firea iese la atac: Între locale și prezidențiale, am pierdut în Bucureşti 30.000 de voturi

Gabriela Firea, președinta PSD București: „Duminică sunt alegeri. Să nu pierdem timpul cu analize, să recuperăm electoratul”

Gabriela Firea intervine în scandalul planșeului Unirii din Capitală. „Dă-i, Doamne, primarului general mintea cea de pe urmă”

Partenerii noștri