Live

Șoșoacă vrea și Republica Moldova, la pachet cu teritorii din Ucraina: „USA, NATO, ONU, UE vor fi notificate”

Data actualizării: Data publicării:
Diana Șoșoacă a depus la Parlament un proiect de lege pentru unirea României cu Republica Moldova. Foto: Inquam Photos / George Călin

Diana Șoșoacă a depus la Parlament un proiect de lege pentru unirea României cu Republica Moldova. În urmă cu câteva zile, senatoarea care a intrat în Parlament pe listele AUR, acum președinte al formațiunii S.O.S România, a cerut anexarea unor teritorii ucrainene.

În proiectul depus de Șoșoacă se menționează că după adoptarea legii „vor fi notificate autoritățile internaționale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U, U.E”.

Niciodată nu am fost la masa tratativelor, ci mereu am suportat deciziile altora. În contextul actual, când deja se preconizează negocieri pentru refacerea unor mari teritorii din interese economice și politice, România trebuie să își joace cartea inteligent, cu mult curaj și aplomb, alături de marile puteri”, a scris Șoșoacă în expunerea de motive.

Demersul subsemnatei deschide negocierile la masa mai marilor lumii, pentru reîntregirea României mari, prin unirea cu Republica Moldova și a teritoriilor deținute ilegal de Ucraina, mai ales în virtutea Rezoluției Congresului American 148 din 28 iunie 1991 care menționa sprijinul pentru recuperarea Bucovinei de Nord”, a mai precizat senatoarea.

Proiectul de lege depus de Șoșoacă are patru articole.

Articolul 1
Parlamentul României reiterează atașamentul faţă de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice.

Articolul 2
Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova.

Articolul 3
Parlamentul României abilitează guvernul țării sa înceapă de urgență, imediat, negocieri cu autorităţile de la Chișinău pentru definitivarea unirii cu Republica Moldova.

Articolul 4
După adoptarea prezentei legi și publicarea în Monitorul Oficial vor fi notificate autoritățile internaționale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U, U.E., pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii.

Șoșoacă a depus un proiect de lege și pentru anexarea mai multor teritorii care aparțin Ucranei

Fosta senatoare AUR duce o propagandă anti-ucraineană intensă și a trecut de la simple declarații, la un nou nivel, cel legislativ. Aceasta a depus în urmă cu câteva zile un proiect de lege prin care cere „denunțarea Tratatul de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, ratificat prin Legea nr. 129/1997. Prin denunțarea Tratatului, Șoșoacă cere ca România să anexeze teritoriile aflate cândva în componența României interbelice.

Inițiativa legislativă se înscrie în liniile oficiale ale discursului Moscovei care a încercat, după declanșarea războiului, să convingă opinia internațională că și alte state vecine Ucrainei și-ar dori începerea unui conflict cu aceasta pentru recuperarea teritoriilor care au fost, în trecut, în componența lor.

Șoșoacă susține public discursul fostului președinte al Rusiei, Dimitri Medvedev, care declara încă în vara anului trecut că România și-ar dori să anexeze teritorii din Ucraina.

La articolul 3 din proiectul de modificare a Legii 129/1997, Șoșoacă scrie: „România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”.

Diana Șoșoacă este un bun prieten al ambasadorului Rusiei la București, ale cărui invitații le-a onorat de fiecare dată. În ultima vizită la reprezentanța Kremlinului la București, senatoarea ex-AUR a mers pentru a sărbători "rezultatele operațiunii speciale" în Ucraina.

Ucrainenii au pus-o pe Diana Șoșoacă pe lista dușmanilor de stat

Diana Șoșoacă a fost plasată pe lista dușmanilor Ucrainei de către organizația Mirotvoreț, care din 2014, după prima agresiune rusească împotriva țării, întocmește o listă a personajelor care promovează propaganda statului agresor sau atacă prin declarații suveranitatea Ucrainei. Diana Șoșoacă este acuzată de Mirotvoreț de: Încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei Propaganda anti-ucraineană. Răspândirea narațiunilor propagandistice de la Kremlin Negarea dreptului Ucrainei la apărare armată împotriva agresorului rus Participarea la atacuri de informare și propagandă asupra Ucrainei Senatoarea româncă, a depus un proiect de lege care propune anexarea unei părți a regiunii de sud a Ucrainei la România.

Citiți și:
Evgheni Prigojin îi mulțumește Dianei Șoșoacă pentru că sprijină Rusia. „Ca să fim auziți, trebuie să vorbim tare”

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Parchetul General s-a autosesizat, după ce Diana Șoșoacă și apropiații săi au agresat o jurnalistă în Parlament

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Partenerii noștri