Sorin Grindeanu, despre rotativa guvernamentală: Sper să se întâmple până la finalul sesiunii parlamentare
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu speră ca rotativa guvernamentală să aibă loc până la finalul actualei sesiuni parlamentare, arătându-se optimist că greva profesorilor, care a întrerupt acest proces, se va încheia luna aceasta.
"Aşa cum ştiţi, rocada, rotaţia, rotativa, cum vreţi să o numim, în acest moment e suspendată. E un acord făcut în Coaliţie. Eu sper ca în perioada următoare să se găsească o soluţie pentru greva profesorilor, pentru a ieşi din grevă profesorii, ca să fiu cât se poate de clar, astfel încât această schimbare de guvern, aşa cum a fost asumată în urmă cu un an şi jumătate să se întâmple. Şi ar fi bine să se întâmple în această lună, până la finalul ei, aşa se şi poate, până la finalul sesiunii parlamentare, astfel încât votul să poată fi dat în Parlament", a spus Grindeanu, potrivit Agerpres.
"Eu sunt optimist din acest punct de vedere. Ştiu că şi astăzi are loc un dialog între sindicate şi Guvern, cu membri ai Guvernului care au responsabilităţi din acest punct de vedere şi într-un final sper să se găsească o soluţie, care să poată şi fi asumată în mod realist de un Guvern", a afirmat Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a fost prezent, luni, la începerea lucrărilor de modernizare şi lărgire la patru benzi a DN 7 Bâldana-Titu.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News