Live

Sorin Grindeanu anunță 100 de kilometri de autostrăzi noi pe an

Data publicării:
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Foto: Facebook

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că s-au creat toate premisele ca începând din acest an, minimul de kilometri pe care CNAIR să îi dea în folosinţă să fie de 100 de km anual.

Potrivit ministrului, anul trecut au fost 52 sau 53 de kilometri de drum expres şi autostradă finalizaţi.

”Dacă anul trecut a fost un an în care s-a apăsat foarte mult pedala în a a semna contracte, având şi anumite borne şi la CNAIR şi pe zona de CFR, s-au creat toate premisele ca începând din acest an minimul de kilometri pe care CNAIR să îi dea în folosinţă că vorbim de autostrada sau drumuri expres (..) să fie de 100 de km pe an.

Având atâtea şantiere deschise şi atâtea contracte în acelaşi timp în execuţie, sunt toate premisele ca pe anii viitori, începând cu acest an, minimul anual, s-ar putea la anul, când este un vârf, să ne ducem pre 150, dar anul acesta vor fi 100 de km”, a spus Grindeanu la Prima News Tv.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vești bune pentru șoferi. Se deschide circulația pe 16 kilometri din tronsonul Curtea de Argeş - Piteşti al autostrăzii A1

Grindeanu și Kelemen Hunor vor candidat unic la prezidențiale. „Dacă nu, înseamnă că nu vrei să fii la guvernare”

Grindeanu: „Dorinţa mea nu este neapărat de a continua la Ministerul Transporturilor”

Grindeanu, după desecretizarea raportului CSAT: „Dacă ne facem că nu vedem şi trecem mai departe, nu am învăţat nimic”

Partenerii noștri