Solicitarea PNL ca Dăncilă să dea explicații despre violențele de la protest, respinsă
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins luni solicitarea PNL de a o chema pe premierul Viorica Dăncilă la "Ora Guvernului", pentru a da explicaţii cu privire la la intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august, a anunţat prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan.
„Biroul permanent a respins solicitarea PNL ca la începutul acestei sesiuni parlamentare, premierul Viorica Dăncilă să vină la Ora Guvernului în Parlament, pentru a răspunde cu privire la reprimarea protestului paşnic antiguvernamental din 10 august”, a anunţat Raluca Turcan.
Liviu Dragnea a declarat luni după amiază la Parlament că s-a respectat regulamentul Camerei Deputaților.
„Cererea se referea la chemarea doamnei prim-ministru în prima zi a sesiunii parlamentare din septembrie-decembrie. Nu puteai să-i ceri premierului să vină peste o oră și eventual după ce s-a terminat plenul Camerei Deputaților și s-a discutat să fie conform regulamentului, în care se spune că o dată pe lună, în fiecare zi de luni a lunii respective este Ora Premierului, care poate fi folosită la cererea premierului sau a unui grup parlamentar”, a spus Liviu Dragnea.
Săptămâna trecută, PNL a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor să o invite pe premierul Viorica Dăncilă la explicaţii cu privire la protestul din Piaţa Victoriei din de 10 august, în cadrul "Orei prim-ministrului", a anunţat, miercuri, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.
Titlul temei privind dezbaterea era: “Acţiunile de reprimare a protestului paşnic antiguvernamental desfăşurat la Bucureşti, Piaţa Victoriei, în data de 10 august a.c.”
Potrivit solicitării făcute de liderul de grup al deputaţilor PNL Raluca Turcan, premierul Viorica Dăncilă era chemată la explicaţii în prima şedinţă de plen a Parlamentului din sesiunea de toamnă.
„Această sesiune parlamentară este obligatoriu sa înceapă cu audierea primului-ministru la Ora Guvernului in Parlamentul României. PNL a depus o solicitare in acest sens Biroului Permanent şi lui Liviu Dragnea pentru că Viorica Dăncilă trebuie sa dea explicaţii despre reprimarea protestelor şi violenţele Jandarmeriei împotriva protestatarilor paşnici din 10 august. O provocăm pe dna prim ministru să vină în faţa Parlamentului să asume, conform Legii răspunderii ministeriale, adevărul. Iar dacă citeşte textele şi minciune altora, să-şi asume acest lucru. Dar, îi atragem atenţia că a minţi în plenul Parlamentului este o faptă penală, conform Legii răspunderii ministeriale”, declara Raluca Turcan.
Sursa: Digi24, News.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News