Live

Șeful tinerilor liberali din Cluj, filmat în timp ce împărțea pliante false cu sigla Alianței USR PLUS

Data publicării:

USR și PLUS îi acuză pe liberali că sunt în spatele pliantelor false cu sigla alianței. Unul dintre cei filmați când împărțeau aceste pliante este chiar președintele filialei Cluj-Napoca a Tineretului Național Liberal, potrivit unui comunicat al Alianței 2020 USR PLUS.

Anunțul vine după ce două persoane au fost filmate în timp ce distribuiau pliantele false și identificate în câteva ore de susținătorii Alianței 2020 USR PLUS.

„Facem un apel către liderii și candidații PNL să ia măsuri urgente și să explice de îndată dacă au încurajat și încuviințat acest tip de campanie negativă care a prejudiciat imaginea Alianței 2020 USR PLUS și a indus în eroare alegătorii. Considerăm că acest model de a face politică prin atacul murdar la competitorii electorali este exact ceea ce a îndepărtat oamenii onești de politică, iar acest lucru trebuie să înceteze”, se arată într-un comunicat de presă.

„E păcat că PNL a cheltuit bani și energie pe dezinformări abjecte împotriva USR PLUS în loc să se bată cu PSD așa cum am înțeles cel puțin din declarațiile oficiale ale acestui partid. Așteptăm să-și fixeze alt obiectiv de campanie în afara distribuției de false declarații despre Alianță”, potrivit comunicatului.

În urmă cu aproape două săptămâni, Alianţa 2020 USR PLUS a anunțat că este ţinta unei campanii de dezinformare prin pliante primite de oameni în cutiile poştale și că va face plângere penală.

Pe unul din pliante scria că alianța ar vrea ca avortul să fie obligatoriu în România, citat atribuit unui membru fictiv al Alianţei 2020 USR PLUS. Un alt pliant prezintă un comentariu postat pe Facebook de Oana Bogdan, membră PLUS, despre proprietate, drept fragment dintr-un interviu acordat unui ziar belgian.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Din inimă, pentru România”: Campania de donare de sânge a tineretului liberal începe

Ciolacu, după înjurăturile TNL la adresa PSD: Mi s-a propus să trimitem flori la toate mamele liderilor peneliști

Noi înregistrări cu înjurături la adresa PSD. Liderul TNL a fost demis de Ciucă și din funcție, și din Guvern

Dragoș Tudorache: REPER țintește 40% din electorat și va avea doctrină liberală. Nu este partidul lui Cioloș

Partenerii noștri