Live

Viorica Dăncilă nu a participat la ședința coaliției. ALDE decide în forurile statutare dacă iese de la guvernare

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Alexandru Busca

UPDATE: La ședința coaliției de guvernare nu a participat premierul Viorica Dăncilă. Din această cauză, soarta coaliției a fost amânată până la o ședință ulterioară. Purtătorul de cuvând al ALDE, Varujan Vosganian a scris pe Facebook că Viorica Dăncilă nu le-a comunicat motivele pentru care a lipsit.

„Astăzi, 19 august 2019, trebuia să aibă loc o întâlnire a coaliției, având ca temă răspunsul PSD față de poziția ALDE privind măsurile ce trebuie luate în vederea restartării actului de guvernare. Dat fiind că doamna Viorica Dăncilă, președintele PSD și prim-ministru, a absentat, din motive care nu ne-au fost precizate, subiectul respectiv nu a putut fi abordat. Așteptăm ca, odată cu reprogramarea întâlnirii, cel mai probabil pentru miercuri, prim-ministrul să ne prezinte cu claritate care este, între relansare și supraviețuire, opțiunea sa în privința activității Guvernului.”, a scris Varujan Vosganian.

Conform unor surse, ALDE ar urma să decidă în ședința forurilor statutare dacă va ieși de la guvernare. 


Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu discută luni despre soarta coaliției după ulitmatumul dat de ALDE pentru rămânerea la guvernare. „PSD nu acceptă ultimatumuri”, a spus Dăncilă după ultima ședință CEx a PSD. Tăriceanu a amenințat cu părăsirea coaliției dacă PSD nu va veni cu un nou program de guvernare și cu un cabinet restructurat, variantă respinsă de premier care vrea o remaniere guvernamentală. Întâlnirea are loc de la ora 12:00, departe de ochii presei, într-una din vilele de protocol.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ca răspuns acuzațiilor lui Călin Popescu Tăriceanu, că un partid nu poate să fie și la putere și în opoziție. Dăncilă a mai spus că are responsabilitatea de a asigura stabilitatea.

„Nu poți să fii și la guvernare și în Opoziție, este responsabilitatea întregii alianțe. Percepția publică este despre coaliție și guvernare. Cifrele demonstrează că nu e perfect, dar e guvernare eficientă. Cât suntem a doua țară cu cea mai mare creștere economică, după Ungaria, cred că aceste lucruri arată că guvernarea merge în direcția bună, atâta timp cât ne ținem promisiunile. O să discut cu domnul Tăriceanu, de ce a fost atât de supărat”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.

Dăncilă a criticat și declarațiile publice ale colegului de coaliție.

„Cred că aceste declarații nu ne fac bine și nu câștigăm, cred că trebuie să le avem în coaliție, să stabilim care sunt nemulțumirile, dacă ieșim public facem jocul Opoziției. Cred că această coaliție va merge și colegii vor înțelege că avem această responsabilitate”, a mai spus Dăncilă, duminică seară.

Declarațiile vin în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a spus, într-un interviu acordat Mediafax, că Guvernul funcționează din inerție și nu vrea să facă parte dintr-un Executiv „impotent”.

Premierul pregătește o remaniere guvernamentală care vizează inclusiv miniștrii lui Tăriceanu.

De asemenea, Viorica Dăncilă a anunțat că va avea discuții cu UDMR pentru susținerea Guvernului, însă cei de la UDMR au refuzat din start negocierile.

UDMR nu va discuta cu PSD despre susținerea Guvernului, în condițiile în care coaliția actuală de guvernare nu s-a destrămat, a declarat la RFI liderul deputaților Uniunii, Attila Korodi. El spune pe de altă parte în nume personal că UDMR nu ar trebui să susțină un Guvern minoritar PSD ”în nici o condiție”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR

Kelemen Hunor avertizează: „În buget avem probleme uriaşe, trebuie să regândim cheltuielile publice”

Kelemen Hunor: PSD „are prima șansă” să dea premierul pentru noul guvern. Ce spune despre varianta Marcel Ciolacu

Nicușor Dan: „Ieșirea unui partid din coaliție ne-ar lăsa cu un sprijin parlamentar șubred”. Ce spune primarul despre Călin Georgescu

Partenerii noștri