Live

Secretarul general al PPE: România a făcut faţă turcilor, a dărâmat comunismul. Nu poate cădea în capcana socialismului

Data publicării:

Secretarul general al Partidului Popular European (PPE), Antonio Lopez, a afirmat, sâmbătă, la Bucureşti, că România nu poate cădea în capcana socialismului, precizând că ţara noastră a facut faţă turcilor, a dărâmat comunismul şi a rezistat la fantasma naţionalismului.

„Socialismul nu mai reprezintă răspunsul la nevoile europenilor. România este unul dintre cele mai bune exemple. În această ţară vedem faţa adevărată a socialismului, vedem dezastrul pe care îl provoacă acest pseudo-guvern, vedem care sunt atacurile la persoană şi încercările de a distruge instituţii. Spuneam pseudo-guvern pentru că misiunea unui guvern este aceea de a guverna în interesul cetăţenilor. Acest guvern nu se preocupă absolut deloc de interesele cetăţenilor români”, a afirmat Lopez.

El a precizat că românii au făcut faţă turcilor, au dărâmat comunismul, au rezistat fantasmei naţionalismului şi România nu poate cădea în capcana socialismului. 

„Ceea ce fac socialiştii este să atace statul de drept, PSD-ul este împotriva valorilor europene. Această ţară, care a făcut faţă turcilor şi a luptat cu curaj pentru a dărâma comunismul, a rezistat la fantasma naţionalismului şi a construit un stat care în prezent este un exemplu în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor. România nu poate ceda în faţa capcanei socialismului, România nu poate să cadă în capcana socialismului”, a precizat secretarul general al PPE.

Antonio Lopez a menţionat că ştie forţa românilor, că peste un milion de români trăiesc în Spania, ţara sa de origine, şi prin munca acestora ţara sa s-a transformat într-una mai puternică. 

„Cunosc care este forţa poporului român. În ţara mea de origine trăiesc peste un milion de români şi în ultimele decenii munca lor pe care au prestat-o din greu ne-a ajutat să transformăm Spania într-o ţară mai puternică. Acum a sosit momentul ca românii să facă acest lucru pentru România. Sunt spaniol şi sunt mândru de diaspora română din Spania”, a mai spus secretarul general al PPE.

El a mai declarat că Klaus Iohannis este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România şi că nu este normal ca primarii din alte partide decât cel de guvernământ să fie excluşi de la finanţarea europeană.

Lopez a mai afirmat că se duce o luptă pentru viitorul Europei, una bazată pe valori şi principii şi că este momentul României, ora României.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri