Live

Scandalul revocării șefei DNA | Propunerile Opoziției

Data publicării:
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Declanşarea unui referendum pe justiţie, nerespectarea deciziei Curţii Constituţionale sau amânarea revocării şefei DNA. Acestea sunt propunerile făcute de liderii Opoziţiei preşedintelui Klaus Iohannis, care spun că acesta trebuie să se bazeze pe popor. Soluţiile sunt respinse de cei de la Putere, care afirmă că preşedintele nu are altceva de făcut decât să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi din fruntea DNA.

Liderii Opoziţiei îi sugerează preşedintelui să nu o revoce pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia DNA şi îi propun diferite variante.

Ludovic Orban, preşedintele PNL: CCR încalcă Constituţia. CCR nu poate obliga preşedintele României. Există cineva deasupra Curţii Constituţionale, iar acel cineva e poporul român.

Reporter: Adică referendum, asta vreţi să spuneţi?

Ludovic Orban: Oricând poporul român poate să decidă pentru că poporul exercită suveranitatea.

Stelian Ion, deputat USR: Ne aflăm într-o situaţie limită. Dacă preşedintele României alege să nu revoce, se va ajunge, cred eu, la suspendare urmată de referendum pentru demitere şi vom vedea dacă poporul român acceptă sau nu acceptă o asemenea de conduită.

O altă propunere venită din partea USR este ca şeful statului să semneze decretul de revocare, dar termenul de intrare în vigoare să fie peste câteva luni. Fostul preşedinte Traian Băsescu a venit şi el cu o posibilă soluţie: Iohannis nu mai are decât calea referendumului pentru a restabili şi împiedica distrugerea arhitecturii constituţionale a statului prin distrugerea Instituţiei Preşedintelui României.

Pe o linie similară să situează şi fostul premier Dacian Cioloş: Un referendum mi se pare foarte oportun pentru a tranșa în privința dorinței românilor de a continua lupta împotriva corupției.

Pentru cei de la Putere demiterea procurorului general al DNA e singura soluţie. Îl avertizează pe preşedinte că orice alt demers duce la încălcarea Constituţiei.

Florin Iordache, deputat PSD: Are calea să respecte Constituţia şi în Constituţie deciziile Curţii sunt obligatorii.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE: Eu nu cred că preşedintele va juca pe această coardă subţire pentru că preşedintele are un rol extrem de important constituţional, el este conform constituţiei garantul respectării Constituţiei şi garantul respectării Constituţiei nu se poate juca cu deciziile Curţii Constituţionale.

Liderul ALDE critică propunerile Opoziţiei.

Călin Popescu Tăriceanu: Este o instigare la nerespectarea Constituţiei şi a deciziilor Curţii. Adică ce să facem, să învingem decizia Curţii cu un referendum, nu?

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

CCR a decis că impozitarea progresivă a părţii necontributive din pensii, inclusiv a pensiilor militare, este neconstituțională

Nicuşor Dan: Călin Georgescu nu este candidatul care să ocupe poziţia de preşedinte al României. Decizia CCR a fost necesară

Călin Georgescu îi ameninţă „cu ani grei de puşcărie” pe judecătorii CCR: „Nici în infern nu veţi găsi refugiu”

Partenerii noștri