Live

Scandal politic la Baia Mare din cauza cozonacului secuiesc. Primarul vrea să îi retragă atribuțiile viceprimarului de la UDMR

Data actualizării: Data publicării:
În locurile unde se comercializa kurtoș secuiesc, la Festivalul Castanelor din Baia Mare, numele produsului a fost scris în română și au fost puse steaguri tricolore. Ulterior, primarul localității l-a acuzat pe viceprimarul de la UDMR că a cerut să fie date jos steagurile tricolore. Foto: Facebook/Andrei Nagy

Scandal politic la Baia Mare, după Festivalul Castanelor. Primarul Cătălin Cherecheș a anunțat că îi va retrage atribuțiile viceprimarului Istvan Zsolt Pap din cauză că acesta ar fi dat jos steaguri tricolore de la standurile unde se vindea kurtoș secuiesc. Preşedintele UDMR Baia Mare, Szolt Pinter, a declarat, luni, că viceprimarului municipiului  nu i-au fost retrase atribuţiile, aşa cum ar fi declarat primarul Cătălin Cherecheş.

„Viceprimarul nu a primit nimic oficial (...) Cred că primarul îşi dă seama ce a făcut şi va reveni asupra deciziei de retragere a atribuţiilor viceprimarului nostru”, a afirmat Szolt Pinter.

Precizarea reprezentantului UDMR vine în contextul în care primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat, sâmbătă, cu ocazia Sărbătorii Castanelor, retragerea atribuţiilor viceprimarului UDMR. Anterior, primarul Cherecheş ceruse ca la standurile de la Festivalul Castanelor unde se comercializa cunoscutul "kürtőskalács" şi nu era afişată denumirea produsului şi în limba română să fie afişate steaguri tricolore româneşti. Însă aceste steaguri tricolore româneşti ar fi fost îndepărtate, la îndemnul viceprimarului UDMR, ceea ce a declanşat reacţia edilului Cherecheş.

Preşedintele UDMR Baia Mare a mai afirmat, luni, că „astfel de gesturi nu sunt în interesul convieţuirii paşnice dintre comunitatea română şi cea maghiară din oraş, având ca efect crearea de tensiuni între cele două comunităţi”.

Primarul Cherecheş a postat, duminică, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care subliniază că reprezintă şi susţine toate comunităţile etnice din oraş, dar îşi explică şi solicitarea referitoare la afişarea steagului românesc la standurile respective cu cozonac secuiesc.

„Sunt primarul tuturor din acest oraş, români sau maghiari, nemţi sau evrei, romi, catolici, ortodocşi, penticostali, iar înşiruirea ar putea continua. Am demonstrat nu doar verbal, ci şi faptic, în anii de când sunt primar, că susţin fiecare minoritate din oraşul nostru!”, a scris Cherecheş.

El subliniază şi că la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni şi-a pus şi cocarda tricolorului maghiar.

„Pentru că acest mesaj porneşte de la o zâzanie inflamată de conducătorii unui partid politic maghiar, voi dezvolta şi explica referindu-mă strict la acest subiect. Onorând comunitatea maghiară, pe care o respect, o accept, o susţin, o iubesc, de manifestările ocazionate de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, mi-am pus şi cocardă, reprezentând steagul Ungariei, în piept! Nici un român nu s-a simţit lezat! Dimpotrivă, până şi cei mai naţionalişti au înţeles gestul meu, de apreciere şi respect pentru maghiarii din Baia Mare. Şi totuşi, sunt acuzat astăzi că am ceva cu maghiarii... Pornind de la faptul că de Sărbătoarea Castanelor am dispus să fie puse steaguri ale României la standurile unor afaceri care îşi promovează produsele în altă limbă decât cea a ţării în care trăim! Unii văd ceva deosebit de grav în acest detaliu, un detaliu firesc şi de respect pentru majoritatea comunităţii care este formată din români. Mi se bate obrazul că îndrăznesc, în România, să expun tricolorul la o manifestare publică, din dorinţa ca TOŢI cetăţenii, de la maghiari la români, la nemţi, la evrei şi romi, să se simtă bine primiţi, acceptaţi, mândri de simbolul nostru naţional”, a argumentat Cherecheş, potrivit Agerpres.

De asemenea, el le-a mai transmis reprezentanţilor UDMR Baia Mare că tricolorul românesc este şi simbolul lor naţional.

„Tricolorul este simbolul naţional al tuturor românilor, indiferent de etnie! Înainte de a fi maghiari sau de altă etnie, sunteţi cu toţii români, trăiţi şi munciţi în România, sub tricolor! În loc să le permitem unor bebeluşi în ale politicii, care creează doar haos şi zâzanie între oameni, fără să vină cu sprijin concret pentru cetăţeni, să ne dezbine, poate ne gândim în amănunt, fără ajutor din partea agitatorilor politici, la toate aceste detalii! Sunt român şi sunt mândru de asta! Iubesc românii şi preţuiesc România! Sunt băimărean şi sunt mândru de asta. Iubesc şi preţuiesc băimărenii şi Baia Mare! Cred cu tărie şi mă manifest în asentimentul inscripţiei de pe sigiliul municipiului Baia Mare: dragostea dintre cetăţeni este suprema tărie a oraşului!”, a mai scris Cătălin Cherecheş, în postarea sa de pe Facebook.

Cherecheş se află la al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Baia Mare, fiind ales în 2020 cu susţinerea Coaliţiei pentru Maramureş, formată din PSD, PNŢCD, UDMR şi PPU.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Surse: Iohannis va convoca în acest weekend partidele la consultări. Liderii PSD, PNL și UDMR au avut noi negocieri

Partenerii noștri