Live

Scandal la Primărie | Firea, în război cu reprezentanții ALDE: Păi, nu eram arestată a doua zi - şi eu, şi familia mea și vecinii mei?

Data publicării:

Primarul general, Gabriela Firea, i-a acuzat, miercuri, în cadrul şedinţei de Consiliu General al Capitalei, pe reprezentanţii ALDE că ar fi făcut presiuni ca Astra să câştige licitaţia pentru cele 100 de tramvaie, potrivit Agerpres.

Tudor Tim Ionescu (ALDE) a replicat că, în baza informaţiilor publice, consilierii municipali ai acestei formaţiuni au concluzionat că ar fi existat "nişte probleme" în ce priveşte licitaţia, dar şi că ei au convingerea că produsele româneşti pot să fie competitive.

Astfel, în timpul dezbaterilor CGMB, primarul general a precizat că trei consilieri municipali din grupul ALDE, cu excepţia lui Tudor Tim Ionescu, ar fi făcut presiuni ca Astra să câştige licitaţie de tramvaie.

„Nu a venit grupul ALDE să facă presiuni pe mine şi reprezentanţii direcţiilor care au coordonat licitaţie de tramvaie? Mai puţin domnul Tudor Ionescu. Nu aţi venit voi, ceilalţi trei? Nu aţi venit să îmi spuneţi că trebuie să câştige Astra? Aţi venit cu totul notat pe agendă, să câştige Astra? Că Astra are tramvaie bune, că sunt româneşti. L-am chemat şi pe directorul Direcţiei de Integritate. Nu noi suntem cele care decidem cine câştigă. Poate câştigă Astra, poate câştigă ceilalţi. (...) Cum adică nu a fost presiune? Şi v-am explicat că totul s-a desfăşurat regulamentar şi conform cu legislaţia în vigoare şi să nu mi se spună mie, într-un birou de primărie, cine să câştige şi cine e bine să câştige”, a precizat Firea.

Gabriela Firea: Păi, nu eram arestată a doua zi dimineaţă - şi eu, şi familia mea, şi toţi vecinii mei pe rază de un kilometru?

Primarul general a adăugat că susţine companiile autohtone, dar că legea achiziţiilor publice prevede garantarea unui tratament nediscriminatoriu faţă de toţi participanţii la o licitaţie.

"Câtă vreme legea achiziţiilor publice spune că trebuie să garantezi tratament nediscriminatoriu faţă de toţi participanţii la o licitaţie, Gabriela Firea nu poate să vină să îi spună comisiei de licitaţie să îl declare câştigător pe producătorul român. Dar văd că politicieni pot să o facă. Cum este posibil? Ce fac instituţiile statului? Dacă eu ieşeam în presă să spun în cazul unei licitaţii: 'Mi-ar plăcea să câştige X'... Păi, nu eram arestată a doua zi dimineaţă - şi eu, şi familia mea, şi toţi vecinii mei pe rază de un kilometru?", a întrebat Firea.

Tudor Tim Ionescu (ALDE): Noi avem capacitatea în România să producem produse de calitate

Tudor Tim Ionescu (ALDE) a replicat că nu a reuşit să participe la întâlnirea respectivă, dar că din informaţiile publice a reieşit că ar fi existat "probleme" în ce priveşte licitaţia.

"Nu suntem organe abilitate să spunem noi ce s-a întâmplat, dar din informaţiile publice şi chiar din cele oficiale ale CNSC, am concluzionat că au existat probleme. Care sunt acele probleme, organele abilitate le vor sesiza, menţiona şi soluţiona. Al doilea lucru pe care l-am menţionat şi în care credem (...) e că noi avem capacitatea în România să producem produse de calitate, competitive în România, dar şi pe plan european. Aceste două credinţe ale noastre - constatarea că au existat nişte probleme şi credinţa că putem să producem nişte tramvaie de calitate - nu sunt neapărat condiţionate una de cealaltă. Licitaţia trebuie să fie transparentă, în interesul tuturor", a spus el.

Gabriela Firea a replicat că acuzaţiile privind modul de desfăşurare a licitaţiei nu au fost aduse de către instituţiile statului, ci de către o publicaţie şi că aceasta s-a bazat pe un document despre care se presupunea în mod eronat că ar fi fost raportul final al procedurii, întocmit de comisia de licitaţie.

Gabriela Firea: Arhitectul recomandat de viceprimarul ALDE mi-a cerut zeci de milioane de euro pentru proiectul spitalului

În ce priveşte Spitalul Metropolitan, primarul general a declarat că Tomniţa Florescu i-ar fi recomandat să lucreze cu arhitectul Cristian Tănăsescu, iar că acesta a cerut zeci de milioane de euro pentru realizarea proiectului.

„Am vorbit cu doamna viceprimar, din respect pentru profesia domniei sale, de arhitect, şi din respect pentru că am fost într-o coaliţie de guvernare locală şi din respect pentru dumneaei ca persoană. Şi a avut tot timpul fizic din lume să vină cu propuneri concrete. Singura propunere concretă a fost aceea să lucreze la acest proiect domnul arhitect Cristian Tănăsescu, român emigrat în Franţa, care lucrează în Franţa, care s-a întâlnit cu echipa mea, nu cu mine - pentru că ar fi însemnat trafic de influenţă (...) - şi care a cerut doar pentru el un milion de euro”, a spus primarul general.

Tomniţa Florescu (ALDE): Când acuzaţi, vă rog să aduceţi şi dovezi

„Haideţi să vă spun eu cum au stat lucrurile, şi am crezut că nu voi fi provocată: să se impună un X arhitect care vine şi îmi cere un milion de euro pentru el şi câteva zeci de milioane de euro pentru echipa pe care o aduce... Şi am lucrat şi noi tot cu un arhitect român care a construit spitale în Franţa, coleg cu domnul Cristian Tănăsescu, domnul arhitect Gabriel Dumitrache. Pe care l-aţi cunoscut la conferinţa de presă şi care nu ne-a cerut un milion de euro pentru el şi zece milioane de euro pentru proiect. (...) Au fost făcute acuzaţii nefondate. Unu - că noi spunem cine să câştige la tramvaie şi că noi venim cu un spital scump. Am înţeles, dacă nu e arhitectul pe care l-a vrut doamna viceprimar, nu mai facem spitalul”, a concluzionat Firea.

Tomniţa Florescu i-a cerut edilului general să aducă dovezi, menţionând că nu l-a mai văzut pe arhitectul respectiv din 1971. De asemenea, reprezentaţii ALDE au reproşat faptul că nu le-a fost pus la dispoziţie studiul de fezabilitate pentru Spitalul Metropolitan înaintea votului din Consiliul General.

"Aflu cum că l-aş fi recomandat pe domnul arhitect Tănăsescu pentru acest spital. Aş putea să o rog pe doamna primar general să îmi aducă o dovadă. Dar ceea ce pot să vă spun este că e coleg de generaţie cu mine şi ultima dată l-am văzut în 1971, pe cuvântul meu de cinste. Doamna primar, când acuzaţi, vă rog să aduceţi şi dovezi. Iar restul, cu politicieni, cu interese şi cu intervenţii... nu e cazul meu", a spus ea.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Taxele și impozitele locale în București cresc cu peste 10% la anul, a decis Consiliului General al Capitalei

Nicușor Dan, despre părăsirea funcției de primar: Bucureștenii nu pot trăi bine dacă România nu o duce bine

Nicușor Dan și-a anunțat candidatura ca independent la președinție

Partenerii noștri