Live

Video Scandal după ce o consilieră USR din Mogoșoaia a fost agresată de doi consilieri PNL și PMP. Liderii partidelor cer măsuri

Data actualizării: Data publicării:
O consilieră locală USR din Mogoșoaia susține că fost agresată de doi reprezentanți ai PNL și PMP, la rândul lor consilieri în localitate. FOTO: Captură Facebook

O consilieră locală USR din Mogoșoaia susține că fost agresată de doi reprezentanți ai PNL și PMP, la rândul lor consilieri în localitate. Ea a spus că incidentul s-a întâmplat după o ședință a Consiliului Local, ținută într-o școală, când cei doi au început să o amenințe. Femeia spune că a depus plângere la poliție. Președintele USR cere intervenții de la cel mai înalt nivel pentru grăbirea anchetei. Între timp, liberalul implicat în eveniment a fost suspendat din toate funcţiile de conducere din partid. Șeful PNL Ilfov și-a cerut scuze, într-o postare pe rețelele de socializare, pentru comportamentul colegului său de partid. La fel și liderul PMP, Cristian Diaconescu.

USR PLUS Mogoşoaia a anunţat, joi seara, că Felicia Ienculescu-Popovici a depus plângere la poliţie după ce ar fi fost agresată fizic de către un reprezentant al PNL şi unul al PMP, în timpul unei şedinţe de comisie din Consiliul Local. 

Femeia a filmat întreaga discuție, iar la un moment dat se aude cum consiliera țipă.

"Am fost bruscată, luată de umeri și mi s-a smuls telefonul din mână.

Nu era prima dată când eram amenințată de acest consilier. Un alt consilier a început și el să țipe la mine în legătură cu o hotărâre. Au sărit pe mine probabil cu intenția de a-mi lua telefonul, telefonul a căzut, dar a continuat să filmeze. M-am speriat și am țipat după ajutor. De față mai era președintele comisiei, dar nu a intervenit în niciun fel.

Au venit alte persoane și s-a terminat incidentul. Am fugit afară, nu mă simțeam în siguranță. Am mers apoi la poliție", a povestit Felicia Ienculescu-Popovici la Digi24. Ea a spus că se gândește să se ducă la ședințe însoțită de un polițist.

Consilierul Valentin Ene a fost suspendat din funcţiile de conducere din partid

PNL Ilfov condamnă ferm orice formă de violenţă şi anunţă că Valentin Ene, consilier local în Mogoşoaia, a fost suspendat din toate funcţiile de conducere din partid, până la finalizarea anchetei în scandalul legat de consiliera locală USR Mogoşoaia agresată de doi consilieri.

"Partidul Naţional Liberal, prin filiala Ilfov pe care o conduc, condamnă ferm orice formă de violenţă, iar valorile şi principiile liberale sunt esenţiale pentru orice membru al echipei noastre. Ca urmare a evenimentului de ieri, domnul consilier Ene a fost suspendat din toate funcţiile de conducere din partid, până la finalizarea anchetei", se arată într-un comunicat semnat de preşedintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, publicat, vineri, pe Facebook.

Potrivit sursei citate, PNL Ilfov se delimitează de acest tip de comportament.

"Susţinem că violenţa de orice fel niciodată nu va aduce beneficii celor care au crezut în noi şi ne-au mandatat să îi reprezentăm. Nu tolerăm ameninţările de orice natură şi comportamentele violente, pentru că astfel de comportamente nu trebuie tolerate într-un stat de drept. De aceea, considerăm necesar ca toţi cei care se regăsesc în astfel de situaţii să apeleze la instituţiile statului. Acei politicieni care consideră ca instituţiile sunt la cheremul conducătorului politic arată de fapt comportamentul acestora în funcţii publice", mai spune Hubert Thuma.

El îşi exprimă încrederea că plângerea penală depusă de consilierul local USR din Mogoşoaia, Felicia Ienculescu-Popovici, îşi va urma cursul, fiind soluţionată de organele abilitate.

"Îndemn colegii din toate partidele să dea dovadă de responsabilitate, să nu amplifice, să nu generalizeze şi să nu pună etichete nefundamentate. Le cer colegilor mei să dea dovadă de calm, înţelepciune şi maturitate şi să nu uite scopul pentru care am fost aleşi: să facem tot ce ne stă în puterea şi în priceperea noastră pentru binele ilfovenilor", afirmă Hubert Thuma.

Cristian Diaconescu: PMP nu tolerează niciun fel de comportament care nu se bazează pe respect

"Solicit cu fermitate Consiliului Executiv Județean al PMP Ilfov să-l suspende pe domnul Dinu Gheorghe din toate funcțiile politice pe care le deține până la concluzionarea anchetei cu privire la incidentele de joi, 27 ianuarie, din cadrul Consiliului Local Mogoșoaia.

Partidul Mișcarea Populară nu tolerează niciun fel de comportament care nu se bazează pe respectul față de cetățeni, colaboratori sau opozanți politici.", a fost mesajul transmis de Cristian Diaconescu.

Dacian Cioloș: Violența politică promovată de AUR e preluată de PNL și PMP

"În această seară, colega mea Felicia Ienculescu-Popovici, consilieră USR Mogoșoaia, a fost agresată verbal și fizic de către consilierii locali Valentin Ene (PNL) și Dinu Gheorghe (PMP).

Îi cer ministrului de Interne Lucian Bode ca instituțiile pe care le conduce nu doar să inițieze o anchetă, ci să-i ofere și protecție colegei noastre. Este inadmisibil ca, sub guvernarea PNL-PSD, fiecare să-și facă dreptate cu pumnul atunci când simte că potlogăriile pe care le pune la cale sunt amenințate prin acțiuni politice făcute cu bună credință.

E inadmisibil să se întâmple asemenea acțiuni într-un stat de drept și, dacă mai există autoritate în acest stat, ea trebuie să se vadă acum.

Aștept o reacție de urgență și de la președinții PNL și PMP cu privire la comportamentul violent, impardonabil, al colegilor lor.

Violența politică promovată de AUR e preluată de PNL și PMP", este mesajul transmis de liderul USR, Dacian Cioloș.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Ilie Bolojan a discutat cu Lasconi şi Geoană, dar neagă că le-a cerut să se retragă din cursa pentru Cotroceni

Partenerii noștri