Live

Rovana Plumb îi acuză pe Klaus Iohannis și pe liderii Opoziției că i-au blocat candidatura în Comisia JURI

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Europarlamentarul PSD, Rovana Plumb, îi acuză pe liderii Opoziției și pe președintele Klaus Iohannis că i-au blocat candidatura pentru funcția de comisar european. Într-un comunicat de presă, transmis luni, Plumb susține că „atitudinea incorectă a Comisiei JURI a fost încurajată de opoziția din România, în frunte cu Președintele Iohannis”. De asemenea, această vorbește despre „lobby-ul negativ agresiv exercitat de liderul Grupului Europarlamentar Renew Europe, Dacian Cioloș, împotriva României”.

Rovana Plumb califică decizia Comisiei JURI ca fiind „profund incorectă”, mai ales după ce ar fi transmis Comisiei că a dat două apartamente în schimbul datoriei de 800 000 de lei.

„Este incorectă pentru că potențialul conflict de interese, avut în vedere de Comisie în prima fază a evaluărilor, a fost stins definitiv, prin angajamentul meu de a achita creditul. Este de precizat că stingerea conflictului de interese a fost o acțiune proactivă. Am considerat necesar să intervin pentru a elimina orice dubiu din partea Comisiei JURI, chiar dacă aceasta nu a făcut recomandări, așa cum îi cerea Regulamentul și chiar dacă posibilul conflict de interese era, în esență, o finanțare în acord cu legislația electorală din România.”

Europarlamentaru PSD acuză Comisia JURI că nu a îndrumat-o cum să scape de problemele de integritate.

„Decizia Comisiei JURI se situează și în afara Regulamentului de Procedură deoarece conform articolului 2, paragraf c), Comisia Juridică ar fi trebuit să ofere o serie de recomandări care să ajute candidatul să rezolve eventualele neclarități. Recomandările pot merge până la a i se indica respectivului candidat să renunțe la bunurile sau acțiunile care ar crea posibile conflicte de interese sau să găsească soluții financiare pentru a stinge un posibil conflict - așa cum a procedat în cazul altor comisari desemnați de către guvernele lor din Austria și Spania. În ultimă instanță, Comisia JURI poate să sugereze chiar schimbarea portofoliului. Niciunul dintre acești pași nu a fost respectat.”

Rovana Plumb susține că îi va informa atât pe președintele Parlamentului European, cât și pe președintele desemnat al Comisie Europene de această situație.

„De asemenea, un rol important l-a avut și europarlamentarul Siegfried Mureșan căruia i s-a propus, ca și altora, funcția de comisar european, în cazul respingerii candidaturii mele. Din păcate, se dovedește, din nou, că forțele politice de dreapta acționează chiar și împotriva României pentru a-și satisface interesele politice și electorale”, încheie Rovana Plumb comunicatul de presă.

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi nu sunt apți pentru funcția de comisar european.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protestatarul Marian Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut „borfaş” pe Iohannis. Ce spune Poliția

Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la securitatea Uniunii Europene

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu ca vicepreşedinte al Comisiei Europene

Partenerii noștri