Replica lui Liviu Dragnea pentru Klaus Iohannis: Inacceptabil!
După toată seria de atacuri ale preşedintelui Klaus Iohannis, Liviu Dragnea a lansat propriile critici. În primul rând, comentează declaraţiile preşedintelui şi spune că au o doză de antisemitism, apoi afirmă că el nu trebuie să informeze pe nimeni, în afara Parlamentului, atunci când primeşte invitaţii externe. Şi, poate cel mai important, susţine că preşedintele Klaus Iohannis ŞTIA că premierul va pleca în Israel, pentru că tocmai Viorica Dăncilă l-a informat.
Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)
Poliția maghiară intervine cu explicații după ce Iohannis l-a ignorat pe Viktor Orban
Iohannis, cheltuieli uriașe pe vizitele externe. Cum au evoluat costurile cu deplasările sale de când a ajuns la Cotroceni
Ce cheltuieli a avut Klaus Iohannis în deplasările externe, în doi ani de mandat
Rareș Bogdan îi ia din nou apărarea lui Iohannis
Rareș Bogdan, despre terenul de golf de la vila Neptun: „E o pajiște cu trei găuri. Așa pot să fac și eu”
Ciolacu, despre terenul de golf de la vila lui Iohannis
Ponta: Ciolacu va intra în turul 2 al prezidențialelor/ Ce spune consilierul premierului despre soarta liderului PSD dacă va pierde
Liberalii cred că declarațiile lui Iohannis „îngroapă” șansele lui Ciucă
Liviu Dragnea a comentat joi seară declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis despre „înţelegeri secrete cu evrei”, liderul PSD spunând că prin aceste afirmaţii, care au „o anumită doză de antisemitism”, i-a jignit pe el, pe premierul Viorica Dăncilă, dar şi pe oficialii israelieni, iar acest lucru este inacceptabil, relatează News.ro.
Liderul PSD a susţinut, la Antena 3, că nu a plecat pe ascuns în Israel şi că preşedintele Iohannis „are nişte slugi în Parlament” şi putea să afle de la aceştia, pentru că „se ştia de invitaţia publică: Nu a fost o deplasare pe ascuns. Am fost invitat şi de preşedintele Israelului, şi de premier”, a spus Liviu Dragnea.
Legat de afirmaţiile lui Iohannis care s-a întrebat retoric „ce afaceri face Liviu Dragnea în Israel cu evrei”, liderul PSD a spus că acestea sunt jignitoare şi au „o anumită doză de antisemitism”.
„Aş vrea să am totuşi unul-două comentarii în legătură cu afirmaţiile domnului preşedinte Iohannis. Ele sunt considerate, şi nu numai de mine, cu o anumită doză de antisemitism. De asemenea, nu poţi să jigneşti în asemenea hal. Bun, m-a jignit pe mine, a jignit-o pe doamna prim-ministru, dar nu poţi să jigneşti nişte oficiali din alt stat pe care îi acuzi că fac înţelegeri secrete cu nişte oficiali din România. Aşa ceva este inacceptabil!”, a afirmat Liviu Dragnea. El a dat asigurări că nu a avut şi nu o să aibă vreodată înţelegeri secrete cu nimeni: „Fac ce pot, cât pot, pentru România”, susține liderul PSD.
Citiți și: Klaus Iohannis, precizări despre declarația „înțelegerilor cu evrei” pe care le-ar încheia Dragnea
În plus, președintele Camerei Deputaților susține că nu are nevoie de acceptul preşedintelui atunci când primeşte invitaţii pentru deplasări externe.
Dragnea consideră că atitudinea preşedintelui Iohannis arată că acesta este „foarte nervos şi foarte deranjat” de vizita pe care el şi premierul Dăncilă au făcut-o în Israel. „Îi e teamă că se pune întrebarea, «domn'e, dacă tot te ocupi de politica externă, care sunt rezultatele? Pentru această ţară se simte ceva?». Românii trebuie să ştie asta. E deranjat că se deschid alte căi de cooperare. Nu ştiu de ce e atât de nervos”, a declarat liderul PSD.
Președintele Camerei Deputaților a redeschis subiectul reprezentării României la summiturile UE, care a mai făcut în trecut tema unor controverse între Parlament și Președinție până când s-a ajuns la Curtea Constituțională. În iunie 2012 fostul președinte Traian Băsescu apela la Curtea Constituţională cerând să arbitreze conflictul pe care îl avea cu premierul de atunci, Victor Ponta, pe tema reprezentării României la Consiliul European. Câştigator din acest duel a ieșit şeful statului.
„Am fost binevoitor cu el pentru a nu crea conflicte, în ultima perioadă. Nu ştiu dacă el a luat mandat pentru a merge la Consiliul European. El vorbeşte în numele României şi Parlamentul sau Guvernul trebuie să le pună în practică. El a ştiut că premierul merge în Israel. Mi-a spus astăzi doamna prim-ministru că l-a informat că merge în Israel”, a declarat liderul PSD referindu-se la actualul șef al statului. Potrivit lui Liviu Dragnea, nu există în Constituţia României o prevedere care să spună că preşedintele României are atribut exclusiv pe politica externă, existând un guvern care are ministru de externe, cu atribuţii să semneze acorduri şi să reprezinte interesele României.
De asemenea, Liviu Dragnea a recunoscut că a discutat cu oficialii israelieni şi despre sediul Ambasadei României. „Eu nu am spus niciodată că eu sau Guvernul a decis şi că ambasada s-a şi mutat. Eu m-aș fi aşteptat de la preşedintele Republicii, aşa cum am auzit că îşi spune începând de astăzi, să se uite întâi pe memorandumul aprobat în Guvern. Acolo se vorbeşte despre intenţia de a se muta ambasada, intenţie pe care eu o sprijin fără echivoc, dar după o consultare serioasă cu toate instituţiile din România care au competenţe în domeniu şi cu Preşedinţia. Preşedintele nici nu a vrut să vadă memorandumul şi a ieşit cu o declaraţie foarte violentă”, a acuzat Liviu Dragnea.
Criticile președintelui
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bacău, că vizita în Israel a premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este plină de ciudăţenii, fără mandat şi îl îngrijorează secretomania cu care a fost organizată.
„În ce priveşte vizita preşedintelui Camerei, mai mare secret: s-a aflat că a plecat acolo doar după ce a ajuns acolo. Nu ştiu care sunt dedesubturile acestei abordări. Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei, dar sper că după revenire să aibă bunul simţ şi să explice românilor ce au făcut acolo”, a comentat Klaus Iohannis.
După câteva ore, preşedintele a explicat declaraţia sa în care întreba retoric ce afaceri face Liviu Dragnea în Israel cu evrei şi care ar fi fost catalogată ca fiind antisemită. Iohannis a spus că nu a fost o declaraţie peiorativă şi că tocmai pentru faptul că nu a fost mediatizată plecarea liderului PSD în Israel a făcut această afirmaţie, fără a intenţiona să jignească statul israelian sau comunităţile evreieşti.
„Să fiu eu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios. Eu am fost lăudat şi laureat de mai multe asociaţii evreieşti şi cu siguranţă toată lumea ştie că relaţiile bilaterale cu Israel sunt excelente, de la fondarea statului Israel modern. Nu ştiu pe ce se bazează aceste critici, în afirmaţia mea cu siguranţă nu am folosit expresii peiorative, dar, dacă totuşi cineva s-a simţit ofensat de declaraţia mea, îmi cer scuze faţă de aceştia. Declaraţia mea nu a fost o declaraţie, ci o întrebare retorică, şi atât cât am spus atât am vrut să spun”, a răspuns Iohannis, referitor la faptul că ar fi fost acuzat că a făcut o declaraţie antisemită.
„Tocmai de aceea, şi fiindcă vizita acestui personaj nu a fost mediatizată, mi-am pus şi eu întrebarea, cum probabil şi alţi politicieni şi-au pus întrebarea, ok, dacă s-a dus acolo şi nu ştim nimic, ce înţelegeri ar putea să facă, în niciun caz acea întrebare retorică nu a fost cu iz de a jigni comunităţile evreieşti şi statul Israel, întrebarea mi-am pus-o pentru că o persoană din România, recte preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a deplasat acolo pentru un ştim ce, se întâlneşte cu nu ştim cine şi nici nu ştim ce înţelegere vor face”, a continuat Iohannis.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News