UPDATE. Referendum pe justiție, rezultate parțiale oficiale. Peste 5 milioane de români au votat „Da” la ambele întrebări
La referendumul pe justiţie, conform datelor centralizate de Biroul Electoral Central (BEC) după numărarea a aproximativ 90% dintre voturi, peste 5 milioane de persoane au votat "Da" la ambele întrebări, anunță MEDIAFAX.
Potrivit datelor BEC, la referendumul pe teme de justiţie, din 6.692.647 de participanţi, 5.425.483 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie.
De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 5.375.982 de răspunsuri au fost favorabile.
Numărul persoanelor înscrise în lista de duminică pentru referendum a fost 16.083.649.
Numărul voturilor exprimate cu „Nu” pentru prima întrebare este de 918.133, în timp ce pentru a doua întrebare este de 895.470. Numărul participanţilor care au votat în cadrul referendumului pentru prima întrebare este de 6.692.647 votanţi, iar pentru a doua 6.622.573.
La prima întrebare au fost 349.031 de voturi nule, iar la cea de-a doua, 351.121.
ȘTIRE INIȚIALĂ - Peste 80% dintre alegătorii care au participat, duminică, 26 mai 2019, la referendumul pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis au răspuns DA la ambele întrebări, voturile nevalide reprezentând puţin peste 5%, conform rezultatelor provizorii comunicat de Biroul Electoral Central.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News