PSD vrea să limiteze obligaţia de a purta mască pentru anumite categorii: Nu trebuie impuse elevilor, copiilor
PSD consideră că masca n-ar trebui să fie obligatorie în starea de alertă, cel puţin pentru anumite categorii, precum copiii, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, senatorul Lucian Romaşcanu. Acesta a spus că PSD vrea să evite „abuzurile” instituite prin obligaţia de a purta mască în timpul stării de alertă.
„Vom vota starea de alertă. Este un gest de responsabilitate firesc, dar există în acest moment în comisii propuneri de diferite amendamente. Fondul legii este important. Oamenii trebuie să înțeleagă că distanțarea și măsurile de autoprotecție sunt cele mai importante.
În schimb, vrem să evităm abuzurile. Unul din ele este portul măștii. N-a fost obligatoriu în starea de urgență. Este obligatoriu în starea de alertă. Plecând de la necesitatea portului măștii, sperăm ca Guvernul să și asigure disponibilitatea acestora și gratuitatea lor pentru persoanele care sunt în situații financiare limită”, a declarat, marţi, Lucian Romaşcanu, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul PSD.
El spune că „este evident că ele trebuie purtate ca mijloc de protecție al celorlalți, din studiile pe care le-au făcut diverse instituții, spitale, universități din lume”.
„S-a dovedit că portul măștii limitează transmiterea din partea unui potențial purtător al virusului și atunci în spații închise și în mijloace în transport în comun cred că ele sunt necesare”, a afirmat Romaşcanu.
Însă, reprezentantul PSD consideră că măştile „nu trebuie să fie totuși impuse elevilor, copiilor, pentru că tot aceleași studii spun că le fac mai mult rău, decât bine”.
„În măsura în care există informații din partea autorităților competente care să ne certifice că anumite categorii au nevoie de excepție, acestea vor fi exceptate. Amendamentele sunt în discuție în comisii”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.
Redactor: Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News