PSD și Pro România au depus o lege prin care fiecare român să primească gratis 30 de măști
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a depus joi la Parlament un proiect de lege semnat de parlamentarii PSD și Pro România, care prevede acordarea a 30 de măști, gratuit, pentru fiecare cetățean român, până la data de 15 mai 2020. La un calcul simplu, ar fi nevoie de cel puțin 500 de milioane de măști pe care ar trebui să le asigure Ministerul Sănătății.
„Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 măști de protecție pentru fiecare cetățean român aflat pe teritoriul României până la data de 15 Mai 2020.
Art. II (1) În vederea asigurării protecție cetățenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătății prin UNIFARM S.A. dispune achiziționarea de măști de protecție, conform standardelor europene in vigoare, preponderent de la producători interni și din import.
(2) Fondurile pentru acordarea măștilor se asigură de la bugetul de stat și din fondurile proprii ale companiei Unifarm S.A.
Art. III (1) Distribuția măștilor se realizează de compania Unifarm S.A. prin Direcțiile de Sănătate publică județene și al Municipiului București către autoritățile publice locale.
(2) Autoritățile publice locale se vor asigura de distribuirea către fiecare cetățean al setului de 30 măști de protecție în mod gratuit”, prevede proiectul de lege.
Parlamentarii PSD și Pro România precizează în expunerea de motive că „foarte mulți cetățeni se află în imposibilitatea de a suporta cheltuielile aferente” pentru achizionarea măștilor, după ce sunt ridicate restricțiile impuse pe perioada stării de urgență. Guvernul ar urma să achiziționeze măștile de protecție, iar autoritățile publice să fie cele care le distribuie.
Editor: Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News