Live

Video PSD și PNL nu susțin un independent la prezidențiale: Dacă Geoană vrea să candideze, să vină în PSD / Ciucă este cea mai bună variantă

Data actualizării: Data publicării:
PNL și PSD exclud varianta Geoană. Foto: Inquam Photos

Senatorul PSD Daniel Zamfir și senatorul PNL Daniel Fenechiu au declarat la Digi24 că ambele formațiuni doresc să aibă propriul candidat la prezidențiale, în contextul în care Mircea Geoană a dezvăluit ieri că Marcel Ciolacu și alți lideri ai PSD s-au dus la el "în birou să îi propună să candideze la Președinția României". Daniel Zamfir a spus că nu a auzit vorbindu-se de o astfel de propunere în partid, mai ales că n-a avut loc nici măcar o discuție privind candidatura președintelui partidului, darămite a altcuiva din exterior. El a precizat că în situația în care "Mircea Geoană dorește să candideze, cred că trebuie să vină în PSD". Cu toate acestea, social-democrații cred că Marcel Ciolacu ar trebui să intre în cursa pentru președinție. În egală măsură, Daniel Fenechiu a spus că PNL vrea candidat propriu, "care va fi președinte al României, iar Nicolae Ciucă este cea mai bună variantă a partidului", explicând că istoria arată că românii votează candidatul dreptei, iar actualul lider al formațiunii este "cea mai bună variantă" și " va avea voturile simpatizanților liberali și a oamenilor de bună-credință", excluzând varianta Mircea Geoană.

Cei doi lideri PSD și PNL, Daniel Zamfir și Daniel Fenechiu, au fost întrebați ce cred despre declarația lui Mircea Geoană și dacă s-a discutat în interiorul partidelor, dar și în coaliție despre această propunere.

Daniel Zamfir (PSD): "Eu nu știu despre această discuție. Nici colegii mei. N-am auzit discutându-se în forurile partidului că Marcel Ciolacu a fost sau intenționează să aibă o discuție cu Mircea Geoană. Nu a avut loc această discuție (Mircea Geoană candidat la prezidențiale din partea PSD - n.red.). Nici măcar n-a avut loc discuția cu privire la candidatura la președinție a lui Marcel Ciolacu. El nu a anunțat că va candida la președinția României. Noi ne dorim acest lucru pentru că e președintele partidului, premierul țării, a luat niște măsuri extrem de bune pentru populație, a stabilizat economia. Asta e viziunea noastră. Cât privește candidatura domnului Geoană, eu nu cred că poate candida din afara PSD. Sorin Grindeanu avea dreptate, dacă Mircea Geoană dorește să candideze, cred că trebuie să vină în PSD. Este o chestiune care trebuie făcută."

Daniel Fenechiu (PNL): "PNL a spus neechivoc că ne dorim să avem candidatul care va fi președintele României. Istoria de lungă durată demonstrează că românii votează candidatul dreptei. Eu cred că Nicolae Ciucă este cea mai bună variantă. PNL este în spatele domniei sale. Nici domnia sa n-a declarat că va candida, cum n-a făcut-o nici Ciolacu. Așa cum PSD-iștii își doresc ca președintele lor să candideze, la fel ne dorim și noi. Credem nu doar că va fi viitorul președinte, dar și că va fi un președinte bun. Nicolae Ciucă nu stă bine în sondaje dintr-un motiv simplu - Nicolae Ciucă n-a declarat niciodată că va candida. Atâta vreme cât n-a fost marketat și n-a ieșit să spună «voi candida», e cât se poate de evident că îi e luată fața de Geoană, Ciolacu, care e extrem de promovat de PSD, Simion, Șoșoacă și tot felul de personaje care și-au manifestat intenția de a candida. Să nu uităm, totuși, că există reguli în politică și un simpatizant liberal va vota candidatul liberal. Domnul Ciucă, pe lângă voturile PNL va avea și voturile oamenilor de bună-credință, care, atunci când partidul va face anunțul, vor putea să-l cunoască mai bine pe omul care a servit o viață întreagă în armată, omul care este extrem de serios, omul neconflictual, dar ferm, omul care, când a făcut o promisiune se ține de ea. Eu cred că România are nevoie acum de un lider precum Nicolae Ciucă."

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri