PSD Bucureşti-Ilfov acuză „Statul Paralel” de tentativele de confiscare a Guvernului și de plecările din partid
Organizaţia PSD Bucureşti-Ilfov a transmis luni că dezertările unor colegi din partid nu pot destabiliza coaliţia PSD-ALDE și că trădarea partidului reprezintă trădarea votului pe care l-au primit de la cetăţeni. În acelaşi mesaj se arată că, după reforma în domeniul justiţiei, au avut loc mai multe încercări de a dezbina partidul şi de a răsturna guvernare, iar ameninţările preşedintelui Klaus Iohannis, plângerea penală a liderului PNL şi plecarea unora din partid fac parte din „planul nereuşit al Statului Paralel”.
„Dezertările fac parte dintr-un plan nereuşit de răsturnare a guvernării. PSD Bucureşti-Ilfov condamnă dezertările unor colegi şi consideră că acestea nu vor putea destabiliza nici partidul, nici majoritatea parlamentară PSD+ALDE”, transmite organizaţia printr-un comunicat de presă citat de News.ro.
PSD Bucureşti spune că trădarea celor care au plecat din partid este imorală şi să te pui în slujba celor care ţi-au fost adversari este dezonorant.
„Au plecat cei slabi, au rămas cei puternici. Trădarea este imorală, din orice parte o priveşti. A te pune în slujba celor care ţi-au fost adversari este dezonorant şi nu poate fi justificat cu argumente pompoase prin care se invocă interese superioare. Trădarea este un drum ireversibil – nimeni nu mai poate avea încredere în trădători!”, se mai arată în comunicatul de presă.
PSD Bucureşti subliniază că „dezertorii i-au trădat în primul rând pe cei care i-au votat. Niciunul dintre ei nu şi-ar fi putut câştiga mandatul de parlamentar prin forţe proprii, ca independenţi. Au fost votaţi pentru că au avut alături sigla celui mai puternic partid din România. Prin urmare, trădarea partidului în numele căruia au candidat este o trădare a votului primit din partea cetăţenilor”.
Filiala spune că, după reforma în domeniul justiţiei, au avut loc mai multe încercări de a dezbina partidul şi de a răsturna guvernare. PSD Bucureşti afirmă că ameninţările preşedintelui Klaus Iohannis, plângerea penală a liderului PNL şi plecarea unora din PSD fac parte din „planul nereuşit al Statului Paralel”.
„Din momentul în care PSD a început hotărât reforma sistemului de justiţie din România au avut loc mai multe încercări de dezbinare a partidului sau de răsturnare a guvernării. Tentativele de confiscare a Guvernului, ameninţările preşedintelui Iohannis la adresa premierului, plângerea penală penibilă a preşedintelui PNL, iar acum dezertările câtorva colegi rătăciţi şi lipsiţi de caracter fac toate parte din acelaşi plan nereuşit al Statului Paralel de a bloca reforma justiţiei şi realizarea programului de guvernare. Majoritatea PSD+ALDE este solidă, iar aceste atacuri repetate împotriva partidului nostru ne determină şi mai mult să realizăm ce am început. Vom fi uniţi, nu vom ceda, vom merge până la capăt!”, mai spune sursa citată.
Fostul ministru al Comunicaţiilor în Guvernul Grindeanu, Augustin Jianu, fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre şi deputaţii Gabriela Podaşcă şi Marilena-Emilia Meiroşu şi-au anunţat în ultimele zile demisia din PSD pentru a se înscrie în partidul lui Victor Ponta ProRomânia. Decizia acestora a atras critici din rândul conducerii PSD, care i-a numit "şobolani" şi "trădători".
Citiți și Coaliția PSD-ALDE și-a pierdut majoritatea la Camera Deputaților
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News