Live

PSD a consultat Planul Naţional de Redresare și Reziliență: „Un set de documente incoerente, care nu aveau o legătură unele cu altele”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este "un set de documente incoerente", fără legătură unele cu altele pe diverse capitole și fără să acopere întreaga tematică, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, după ce guvernul le-a prezentat documentul social-democraților.

„Am fost astăzi împreună cu partenerii sociali la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru a vedea varianta Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă care ar trebui să fie trimisă la Bruxelles în şapte zile. Suntem extrem de îngrijoraţi de ceea ce ni s-a prezentat ca material PNRR, un set de documente incoerente care nu aveau o legătură unele cu altele pe diverse capitole, fără a acoperi întreaga tematică a PNRR. Ar trebui să se întâmple lucrurile mult mai repede pentru că mai sunt doar şapte zile în care Guvernul ar trebui să fie capabil să prezinte acest PNRR într-o formă finală care să fie acceptată de către Comisia Europeană”, a declarat Radu Oprea luni, într-o conferinţă de presă.

Și vicepreşedintele PSD Victor Negrescu a afirmat că PNRR „ridică mari semne de îngrijorare”.

„Prioritatea PSD este să atragem ca ţară cele 29 de miliarde de euro alocate României. De aceea, noi ne-am propus în aceste discuţii să venim cu soluţii împreună cu partenerii sociali, în aşa fel încât să reuşim să implementăm Planul de Redresare până la finalul lunii august 2026. Aşa cum se prezintă planul în prezent, ridică mari semne de îngrijorare şi, de aceea, am venit cu câteva propuneri care să faciliteze accesarea acestor sume şi implementarea proiectelor pentru România. Prima noastră cerinţă este să dispară criteriul politic menţionat în ordonanţa de urgenţă care reglementează acest plan şi, de asemenea, să fie scos acest criteriu politic inclusiv din Planul de Redresare, acel aviz conform obligatoriu pentru implementarea de proiecte, care, în opinia noastră, ridică mari semne de întrebare şi suspiciuni în ceea ce înseamnă politizarea acestui proiect”, a spus la rândul său Victor Negrescu.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O „eroare” a UNEFS a lăsat fără bani zeci de studenți premiați la un concurs cu fonduri europene

Corina Crețu: „Nu există localitate în România care să nu fi beneficiat de fonduri europene”

România a încasat 1,9 miliarde de euro din fondurile structurale UE 2021-2027. Rata de absorbție e de 6,11%

Victor Negrescu explică susținerea PSD pentru Elena Lasconi: „Este o respingere fermă a extremismului. Nu este un cec în alb”

Partenerii noștri