Propunere-surpriză a PSD pentru funcția de judecător CCR
Propunere surpriză a PSD pentru postul de judecător la Curtea Constituţională. După mai multe runde de negocieri cu partenerii din ALDE, liderii PSD au decis să meargă pe mâna lui Gheorghe Stan, în prezent procuror-şef al Secţiei Speciale pentru Investigarea Magistraţilor.
Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români
Călin Georgescu acuză statul român că „a călcat democrația în picioare”, după decizia CCR. „Lucrurile nu vor rămâne așa”
Iohannis a anunțat cât timp va rămâne președinte și a explicat ce urmează în situația „nemaiîntâlnită”. „România e o țară democrată””
Țoiu (USR), despre anularea alegerilor: S-au schimbat opiniile politice iar asta nu e ceva ce ar trebui vreodată să influențeze CCR
Crin Antonescu, după anularea alegerilor: „Decizia de azi e preferabilă unei eventuale invalidări a rezultatului”
CCR a anulat alegerile prezidențiale
Fost judecător CCR: Nu mai poate fi contestat primul tur al prezidențialelor. La al doilea tur trebuie să se sesizeze orice neregulă
Sesizări la CCR pentru anularea primului tur al alegerilor
Augustin Zegrean: „Ne vom petrece Anul Nou numărând voturile”
Înainte de a conduce controversata secție, Stan a fost adjunct al Inspecției Judiciare.
Cealaltă propunere pentru CCR a social democraților este judecătorul de la Curtea de Apel Constanța Cristian Deliorga.
Cristian Deliorga a fost procuror şi vicepreşedinte al CSM. În trecut a fost cercetat de DNA în dosarul concursurilor fraudate pentru procurori, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare fostul procuror general adjunct, Gabriela Ghiță. El este un cunoscut prieten al procurorului șef adjunct al Secției Speciale pentru investigarea magistraților, Adina Florea.
PSD a făcut propuneri pentru cele două mandate de judecător la CCR care devin vacante după plecarea Mayei Teodoroiu și a lui Ștefan Minea.
Pentru al treilea mandat de judecător care devine vacant, președintele Klaus Iohannis a propus-o pe Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial.
Audierile pentru mandatele de judecător CCR vor fi făcute mâine dimineață, în Comisia juridică, iar la ora 12:00 va avea loc votul în plen, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat.
La Senat au mai fost depuse candidaturile lui Daniel Fenechiu (susținut de PNL), Ovidiu Daraban (USR) şi Gheorghe Iancu, fără susţinerea vreunui grup parlamentar.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News