Live

PSD elimină măsurile de interzicere a circulației persoanelor, carantină și izolare, din legea Guvernului privind starea de alertă

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Comisia Juridică din Senat, controlată de PSD, a modificat proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea măsurilor pentru perioada stării de alertă. Senatorii au introdus în lege obligativitatea ca instaurarea stării de alertă să fi aprobată și de Parlament. Ministrul Sănătății nu mai poate demite șefii de spitale aflate în subordinea primăriilor sau a consiliilor județene, iar pe perioada stării de alertă nu se mai pot face achiziții publice prin negociere directă, fără publicarea prealabilă a anunțului.

ACTUALIZARE 21:00 Proiectul de lege, care a suferit o serie de modificări esențiale, a trecut de votul în plen al Senatului, marți seara, și va fi transmis Camerei Deputaților, care este for decizional.


Modificările făcute de senatorii juriști, redactate în raportul comisiei, supus votului Senatului:

-Un amendament depus de senatorul PSD, Robert Cazanciuc, adoptat de comisia Juridică a Senatului, elimină din legea Guvernului toate măsurile propuse pentru izolare, carantină, interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise. 

Senatorii PSD susțin că au eliminat toate prevederile respective pentru că propunerile făcute de Guvern modificau Ordonanța de Urgență care reglementează starea de alertă, OUG contestat deja la Curtea Constituțională, judecătorii CCR urmând să se pronunțe joi asupra constituționalității.

Ce prevăd articolele eliminate în Senat:

„(2) Măsurile  pentru creșterea capacității de răspuns sunt:

  • achiziționarea bunurilor și serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă;
  • suplimentarea, prin redistribuirea către zonele afectate, a tehnicii, echipamentelor și dispozitivelor necesare acțiunilor de răspuns;
  • detașarea pe teritoriul național, în zonele afectate, a personalului care deține competențele adecvate gestionării situației de urgență;
  • coordonarea operațională a unor servicii publice;
  • adaptarea programului de lucru sau permanentizarea activității serviciilor de asistență socială;
  • permanentizarea activității unor centre operative pentru situații de urgență cu activitate temporară.

(3) Măsurile  pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt:

  • evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată;
  • acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoane și animale afectate;
  • efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, stabilite de forțele de intervenție pentru oprirea sau limitarea efectelor situației de urgență;
  • măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;

(4) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:

  • restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;
  • restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite;
  • interzicerea ieșirii din zonele și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
  • restrângerea sau interzicerea circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite;
  • închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;
  • limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici;
  • demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile;
  • inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, indiferent de forma de proprietate;
  • participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale.

Alte modificări făcute de senatori:

-Starea de alertă se instituie de Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului de interne și se supune încuviințării Parlamentului în termen de 5 zile. Dacă Parlamentul respinge solicitarea, starea de urgență încetează de îndată.

-Valabilitatea documentelor se prelungește și pentru perioada stării de alertă și la 90 de zile după.

-Pe durata stării de alertă se pot deschide terasele cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

-Rămân măsurile care prevăd deschiderea magazinelor care au ieșire în stradă, a frizeriilor și a cabinetelor stomatologice. Senatul prevede însă obligația comercianților de a asigura măști atât personalului cât și clienților.

-Ministrul Sănătății nu mai poate numi, suspenda din funcție și elibera persoanele care ocupă funcții de conducere în unitățile sanitare aflate în subordinea primăriilor și consiliilor județene. Conform amendamentului adoptat în comisia juridică, ministrul Sănătății doar coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și funcționarea unităților sanitare.

-Managerii de spital sau alți șefi de instituții pot fi suspendați din funcție, doar dacă neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu are legătură cu criza COVID-19, iar suspendarea încetează imediat după ce se termină starea de alertă.

-Instituțiile publice pot angaja personal fără concurs doar pe durata stării de alertă.

-A fost eliminat articolul care prevedea posibilitatea ca raportul de serviciu al funcționarilor publici să se poată rezilia fără acordul acestora.

-Autoritățile sunt obligate să dispună măsuri de protecție pentru angajații români care muncesc în străinătate.

-CNSSU (Comitetul Național pentru Situații de Urgență) va avea un rol redus, fiind organismul care propune măsuri, nu cel care le dispune.

-Se pot desfășura online examenele de licență, masterat sau susținerea tezelor de doctorat.

-Pe durata stării de alertă, autoritățile locale sau județene pot susține financiar cluburile sportive.

-Senatul a elminiat prevederile prin care se puteau face achiziții publice de bunuri și servicii de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care se impune starea de alertă, prin negociere directă fără publicare.

Senatorii votează proiectul de lege, fiind prima cameră sesizată. Camera deputaților este cameră decizională.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lovitură pentru Elon Musk. Favoritul său pentru a conduce Senatul SUA a pierdut în fața lui John Thune, un politician cu experiență

Senatul a adoptat legea de achiziţionare a 32 de avioane F-35

Legea pensiilor militare a trecut de Parlament și merge la promulgare. Ce amendament au adoptat senatorii

Senatul i-a ridicat imunitatea parlamentară lui Eugen Pîrvulescu, acuzat că a intermediat o mită de 60.000 de euro

Partenerii noștri