Live

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, propune o cotă unitară de impozitare a clădirilor

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Robert Negoiţă, edil al Sectorului 3, preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România şi vicepreşedinte al PSD, consideră că este în neregulă faptul că cetăţenii sunt taxaţi diferit şi propune, în urma discuţiilor cu membrii asociaţiei, o cotă unitară de impozitare a clădirilor, relatează Agerpres.

„Mi se pare în neregulă ca unii cetăţeni să fie taxaţi într-un fel şi alţii să fie trataţi în alt fel. Noi am convenit împreună cu colegii noştri de la Asociaţia Municipiilor să susţinem o taxare unitară, pe care noi am văzut-o pe medie. Domnule, e între 0,1 şi 0,2, noi am susţine, ar fi de bun simţ să mergem pe 0,15. Asta înseamnă că, pentru unii, care erau pe minim, e o creştere, că pentru alţii, care erau pe maxim, înseamnă o scădere. Dar, repet, e o chestiune de reglementare, în sensul de abordare unitară a acestei chestiuni, şi nu de creştere de taxe şi impozite", a declarat Negoiţă într-un clip video publicat vineri pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că şi ceilalţi membri ai Asociaţiei Municipiilor din România cred că o abordare unitară a impozitării clădirilor este cea corectă.

„Sunt mai multe abordări, din ce am văzut eu în media. Şi anume, că noi am fi propus vreodată creşteri de taxe, ceea ce poate în anumite situaţii se impune. Ar fi logic, ar fi necesară o creştere de taxe pe anumite zone. Ce mă deranjează e că se emit teorii care nu au acoperire, adică nu au nicio legătură cu realitatea. Da, e adevărat că se lucrează la Codul finanţelor publice locale şi nouă ni s-a cerut punct de vedere de la Asociaţia Municipiilor (...). Am vorbit încă o dată cu colegii de la asociaţie: 'Domnule, a plecat de la noi aşa ceva? Nu'. Nu are nicio acoperire, nu are nicio fărâmă de adevăr. Noi am transmis referitor la acele marje care pot fi stabilite referitor la cotele de impozitare, şi anume, la ora asta, aşa funcţionează, pe marje, între 0,1 şi 0,2. Noi ce propunem? Nu creştere de taxe şi impozite, ci stabilirea unei cote unitare”, a explicat primarul.

Negoiţă a mai spus că anumite localităţi care au stabilit un nivel de impozitare minim nici măcar nu încasează taxele şi stau permanent „cu mâna întinsă” la Guvern să le dea bani.

Joi, vicepreşedintele PNL Florin Roman susţinea într-un comunicat de presă că prin noul proiect al Codului finanţelor publice locale, „PSDragnea anunţă noi biruri pentru toţi românii”.

„Propunerile PSDragnea obligă autorităţile locale să majoreze la maxim impozitele pentru persoanele fizice şi juridice (clădiri rezidenţiale). Dacă în prezent aceste cote de impozitare sunt de la 0,08% până la 0,2%, proiectul PSDragnea prevede obligativitatea ca românii să plătească limita maximă, adică de trei ori mai mult. Situaţia este similară în cazul impozitului pe clădiri nerezidenţiale unde, în momentul de faţă, pragul minim este de 0,2%, iar cel maxim de 1,3%. Proiectul PSDragnea prevede obligativitatea plăţii de către cetăţeni a plafonului maxim, adică de 6,5 ori mai mult”, afirma liberalul.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

VIDEO Inundație în București, în apropierea stației de metrou Titan: O stradă este acoperită de apă, după ce o conductă s-a spart

Partenerii noștri