Prima reacție din Guvern, după ce Iohannis a contestat la CCR Fondul Suveran
Președintele Klaus Iohannis a atacat la CCR legea prin care social-democrații vor să înfiinţeze Fondul Suveran de Dezvoltare, cu ajutorul căruia guvernanţii promit să finanţeze investiţii. De principiu, administrația prezidențială reclamă faptul că această instituție trebuia înființată printr-un act administrativ, nu prin lege. Vicepremierul Viorel Ştefan vede acest demers al șefului statului ca parte dintr-o strategie.
Diana Șoșoacă a făcut propagandă legionară, interzisă prin lege
CCR apără pensiile speciale ale magistraților
Statul la stat. Ce îi stresează pe judecătorii CCR?
OUG care schimbă soarta marilor dosare penale
Scandal la ședința CCR privind pensiile speciale ale parlamentarilor
Parlamentarii și-ar putea recupera pensiile speciale
Ghinea: Nu există consens în coaliție privind alinierea pensiilor speciale la contributivitate
Zegrean: Nu sunt motive ca CCR să respingă eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
Statul la stat. Pentru că sunt stresați, judecătorii CCR primesc spor „de risc” și spor de „suprasolicitare neuropsihică”
Reporter: Președintele Klaus Iohannis tocmai a anunțat că a atacat la CCR fondul suveran.
Viorel Ștefan, vicepremier: Da, așteptăm să se pronunțe Curtea. Dacă a identificat motive serioase, o să vedem. Nu v-ați obișnuit cu ideea că toate proiectele adoptate în Parlament sunt atacate de președinte? Indiferent dacă ele sunt bune sau nu.
Reporter: E o strategie a președintelui?
Viorel Ștefan: Așa s-ar părea.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News