Prima reacţie a Ministerului Public după decizia CCR
Ministerul Public a anunţat miercuri că a luat act de decizia Curţii Constituţionale a României privind existenţa unui conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi aşteaptă motivarea CCR, transmite Agerpres.
"Conducerea Ministerului Public a luat act de decizia de astăzi a Curţii Constituţionale a României privind existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi preşedintele României şi aşteaptă motivarea acesteia", a anunţat MP pe Facebook, citat de Agerpres.
Curtea Constituţională a României a constatat, miercuri, că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competenţă, constatându-se conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte determinat de refuzul şefului statului de a da curs cererii de revocare a şefei DNA.
În 10 mai, având nevoie de timp pentru a delibera, plenul Curţii a dispus amânarea pronunţării pentru data de 30 mai.
Sesizarea formulată de prim-ministru, după refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, a fost depusă la CCR pe 23 aprilie.
Sursa: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News