Prima reacție a Guvernului în scandalul cu primarii
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, are o primă reacție în scandalul cu primarii, după decizia finală luată privind proiectul de buget. Eugen Teodorovici consideră că primăriile au suficiente fonduri pentru a susţine şi cheltuielile sociale. Edilii vor fi obligaţi să facă aceste plăţi cu prioritate, dar se creează şi un fond, din sumele pe care agenţii economici le plătesc dacă nu au angajate persoane cu dizabilităţi, care să meargă tot la cei cu nevoi speciale.
Statul la stat. Cum blochează un antrenor de dezvoltare personală reformarea unei agenții naționale, deși nu ocupă postul de funcționar
Claudiu Năsui își apără decizia de a aduce în Ministerul Economiei o femeie acuzată că a colaborat cu Securitatea: „Și?”
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
„Primarii au ridicat o problemă pe baza căreia să creeze o nemulțumire în piață. Numai că cifrele arată altfel. Din cele patru structuri asociative,trei au spus că sunt de acord, CJ-urile, orașele și comunele. Cei care încă mai au nemulțumiri sunt cei de la muncipiile din județe. Când sumele pe care ei le primesc sunt foarte mari, au excedente foarte mari, e important să ne uităm la toată țara, nu doar la partea bogată. Bogatul vrea mereu mai mult, dar uită de unde pleacă. Diferența este una consistentă în plus, peste 5 miliarde de lei merg către nivel local doar din reechilibrare”, a declarat Eugen Teodorovici în exclusivitate pentru Digi24.
Ce spun primarii de municipii
Proiectul de buget pentru anul acesta creşte cota pe care primăriile o primesc din impozitul pe venit, dar sunt trecute în sarcina lor toate cheltuielile sociale. „România este re-baronizată, Guvernul ne dă cu o mână şi ne ia cu două”, spun edilii marilor orașe.
În 2018, bugetele locale au pierdut, în total, 6 miliarde de lei, după ce Guvernul a scăzut impozitului pe venit de la 16 la 10%. Drept compensaţie, edilii voiau ca anul acesta, procentajul pe care îl primesc din sumele încasate să crească de la 43 la 66,8%. După lungi negocieri, s-a ajuns la o soluție de compromis - 60%, însă Executivul a trecut în sarcina primăriilor toate cheltuielile sociale - adică indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap, cele pentru însoţitori şi personalul neclerical - în total, 6,3 miliarde de lei. Până acum, acestea erau suportate 90% din bugetul de stat şi doar 10% de administraţia publică locală.
Robert Negoiță, președinte AMR: „Nu doar că primăriile vor fi pe minus, sunt multe primării care nu vor putea suporta o astfel de cheltuială în mod real. Multe unități administrative chiar ar muri”.
Cele mai afectate vor fi primăriile comunelor şi localităţilor slab dezvoltate. Acolo unde numărul salariaţilor e mic, deci creşterea cotei din impozitul pe venit nu va fi resimtiţă semnificativ la buget, cheltuielile sociale vor creşte chiar şi de nouă ori. Probleme vor avea însă inclusiv primăriile de municipii.
Adrian Dobre - primarul municipiului Ploiești: „La nivelul municipiului Ploiești avem pe buget o pierdere de aproximativ 5 milioane de euro”.
Gheorghe Falcă - primarul municipiului Arad: „Scrie foarte clar în programul de guvernare: noi vom plăti persoanele cu handicap. Oare de ce nu se respectă? Simplu: nu mai sunt bani. Sacul a ajuns la fund. Mergem acasă și le spunem oamenilor uitați cât s-a furat de la dumneavoastră: reduceri de investiții, blocaj în anumite zone, mai puține reabilitări de școli”.
Sunt şi excepţii, de pildă, bugetul municipiului Constanţa va creşte, dar nu suficient cât să acopere banii pierduţi anul precedent.
Decebal Făgădău, primar Constanța: „Ar veni un efort suplimentar bugetar de 43 de milioane de lei, vom avea o alocare suplimentară de aproximativ 100 de milioane de lei, asta înseamnă o suplimentare de 57 milioane de lei. Situația nu e roz practic, vorbim de aproximativ 73 de milioane pe care le-am pierdut în 2018”.
Speranţa primarilor e ca proiectul de buget să fie modificat în Parlament. PNL a anunţat deja că va depune un amendament prin care cheltuielile sociale să fie suportate aproape integral doar de Guvern.
Citiți și:
Primarii de municipii reclamă că nu au fost deloc consultați la construcția bugetului pe 2019
Dragnea, despre nemulțumirile primarilor: „Win-win situation pentru autoritățile locale”
Primar PSD, despre discuția cu Vâlcov și Teodorovici: Au încercat să ne pună unii împotriva altora
Primarii ameninţă că vor protesta la Guvern
Primarii, atac la Guvern. Firea: „Dacă economia duduie, de ce trebuie să se taie de la dezvoltare?”
Bugetul 2019. Primarii ajung la mâna Consiliilor Județene, dominate de PSD
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News