Live

Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe 2021: „Se creează premisele unei creșteri economico-sociale echilibrate și sustenabile”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis Foto: Administrația Prezidențială

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, anunță Administrația Prezidențială. 

„Investițiile, reformele și creșterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021, astfel încât să fie respectate totodată principiile responsabilității fiscal-bugetare și al sustenabilității finanțelor publice. Ținta de deficit bugetar, de 7,16% din PIB, indică un efort considerabil de consolidare bugetară, care nu împovărează cetățeanul prin noi taxe și impozite. Astfel se creează premisele unei creșteri economico-sociale echilibrate și sustenabile”, se arată în comunicatul de presă.

Președintele transmite că bugetul pe anul 2021 este „axat preponderent pe investiții și pe accesarea fondurilor europene”, și că permite dezvoltarea României în sectoare esențiale, „prea adesea ignorate în trecut.”

„Sunt alocate sume semnificative pentru investiții în infrastructura de transport, spitale și școli, dar și pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum și a riscurilor asociate crizei sanitare și economice provocate de pandemia de COVID-19. Investițiile majore asigură susținerea mediului de afaceri, noi oportunități de dezvoltare și crearea de locuri de muncă mai bine plătite”, spune președintele.

„Creșterea ponderii în PIB a veniturilor din fonduri europene echivalează cu un angajament ferm al Guvernului de a beneficia pe deplin de investițiile din fondurile europene și de Planul Național de Redresare și Reziliență. Totodată, obiectivul de eficientizare a cheltuirii banului public nu se poate realiza, pe termen mediu, fără o amplă reformă a cadrului fiscal-bugetar și a sistemului de administrare fiscală. Doar prin reforme autentice, care să genereze transparență și eficiență în sistemul administrativ, veniturile la bugetul de stat vor înregistra creșteri sustenabile, de care România are nevoie în anii următori”, mai susține Klaus Iohannis.

Bugetul a fost adoptat săptămâna trecută de Parlament, în forma prezentată de Guvern, fără amendamente.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni că PSD a decis să nu conteste bugetul la CCR, dar că ia în calcul să atace bugetul în contencios administrativ. De asemenea, Ciolacu susține că vor fi depuse plângeri penale pentru alocarea sumei de 380 de milioane de lei către administrații conduse de PNL, USR PLUS și UDMR.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au reacționat ferm, după ce UEFA i-a spus ”NU” României în urma meciului cu Kosovo: ”Nici n-a stat pe gânduri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis, primit de președintele german: România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina în fața Rusiei

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Olaf Scholz la Berlin. Cancelarul german l-a informat despre discuția avută cu Putin

Klaus Iohannis a promulgat legea privind achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Klaus Iohannis a promulgat legea privind salariul minim european

Partenerii noștri