Predoiu a discutat cu ministrul austriac Karner: „Decizia privind intrarea României în Schengen terestru trebuie luată în 2024”
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă marți că, în cadrul întâlnirii cu omologul său austriac, Gerhard Karner, a demonstrat cu argumente logice că „decizia privind intrarea României în Schengen cu frontierele terestre trebuie luată în 2024”. Predoiu şi-a arătat convingerea că, la Consiliul JAI din 10 octombrie, țara noastră va primi semnalele pozitive în acest sens.
„Concret, în consiliul JAI din 10 octombrie se va discuta Eurobarometrul Schengen, adică situaţia din toate ţările membre Schengen, fără ca pe ordinea de zi să fie luarea unei decizii. Dar, în acelaşi timp, am acţionat diplomatic pentru ca în acest Consiliu să primim semnale puternice de sprijin pentru luarea unei decizii pozitive până la finalul acestui an. Sunt în permanent contact cu preşedinţia ungară, cu Comisia Europeană şi cu miniştrii de interne din statele UE pentru a ne promova obiectivul”, a declarat Predoiu, potrivit site-ului MAI, citat de Agerpres.
România speră la Schengen terestru în 2024
Ministrul român a avut, în perioada 2-5 octombrie, o serie de întâlniri la Viena, Praga şi Munchen pentru promovarea intrării României în Spaţiul Schengen cu frontiera terestră în anul 2024.
„Am avut întâlniri cu ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, ministrul ceh de interne, Vit Rakusan, ministrul bavarez de interne, Joachim Hermman, precum şi cu ministrul austriac de finanţe, nominalizat viitor comisar european pentru afaceri interne, Magnus Brunner. Am insistat în aceste discuţii pe meritele şi rezultatele României în protejarea frontierelor naţionale şi ale UE, combaterea migraţiei iregulare şi ilegale şi aplicarea impecabilă a tuturor sistemelor şi codurilor Schengen”, a spus Cătălin Predoiu.
El a adăugat că a demonstrat cu argumente logice, dar care ţin şi de realitatea din teren, că decizia privind intrarea României în Schengen cu frontierele terestre trebuie luată în 2024, în timp ce România va continua să întărească securitatea frontierelor sale, să aplice toate procedurile Schengen, inclusiv controale la frontieră atunci când situaţia o impune, atât în prezent, cât şi în perspectivă.
„După cum ştim, anul trecut, România a intrat în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime. Decizia Consiliului European a fost însoţită de o serie de măsuri adiacente de întărire a controlului la frontieră şi operare a codurilor şi sistemelor Schengen, pe care Ministerul Afacerilor interne le-a îndeplinit complet, impecabil. Ministerul Afacerilor Interne va continua să desfăşoare demersuri diplomatice intense pentru atingerea obiectivului Schengen inclusiv cu frontierele terestre”, a mai declarat Predoiu.
Declaraţia comisarului Ylva Johansson făcută marţi dimineaţă, prin care susţine că România trebuie să intre în Schengen cu frontiera terestră în 2024, este un prim pas în acest sens, a adăugat el.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News