Live

Ponta: Vrem să fie schimbat Guvernul Dăncilă, dar nu o să votăm niciodată un guvern condus de Orban

Data publicării:
Foto: Facebook Victor Ponta

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri seara, la Braşov, că formaţiunea politică pe care o conduce este un proiect pe termen mediu şi lung şi dacă PSD-ul se eliberează de gaşca actuală poate să colaboreze foarte bine cu formaţiunea politică, dar nu se vede colaborând cu PNL sau PMP.

''Nu înseamnă că nu putem să votăm pentru demiterea lui Dragnea. Vrem să fie schimbat Guvernul Dăncilă, dar nu o să votăm niciodată un guvern condus de Orban în loc, pentru simplul motiv că am sări din lac în puţ'', a adăugat Victor Ponta.

El i-a îndemnat pe cei doi parlamentari din Braşov care au părăsit recent PSD, Mihai Mohaci şi Mihai Popa, să îl ajute să mai mărească grupul parlamentar al Pro România.

''Prin venirea lor şi prin venirea celorlalţi de la Caraş, s-a declanşat azi o furtună în Camera Deputaţilor, în sensul că PSD-ALDE nu mai au majoritate, în sensul în care eu am spus de acum trei luni când a fost cât pe aici să se întâmple şi anume că nu se schimbă Guvernul, nu dărâmăm România, dar pleacă din funcţia de preşedinte al Camerei Dragnea. Nu a plecat, este în buncăr. El nu vine în plen, el stă în buncăr şi de acolo trimite pe mitralieră, pe Iordache, care se ţine de scaun şi pe alţii. Azi nu a fost nimic democratic în Camera Deputaţilor. A fost ceva sinistru, groaznic, şi nu s-a votat nici o lege, nici un proiect. Azi l-au salvat pe Dragnea, dar nu s-a votat nici o lege, nici un proiect'', a subliniat liderul Pro România.

Victor Ponta a mai menţionat şi că deşi suntem în luna decembrie, nu există bugetul de stat pe 2019, nici măcar proiectul nu a ajuns în Parlament, iar proiectul de lege al pensiilor nu a ajuns la Camera Deputaţilor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri