PNL a decis să nu facă alianță cu PSD la alegerile din 2024
ACTUALIZARE 15:00 PNL a ales vineri, la Sinaia, calea „prin noi înşine” în alegerile din 2024, respectiv să meargă pe listă proprie şi să nu facă o alianţă cu PSD pentru a merge pe liste comune în alegeri. Votul a fost dat în unanimitate în şedinţa conducerii partidului, potrivit News.ro.
Conducerea PNL a analizat trei scenarii privind alegerile de anul viitor: participarea pe listă proprie, o alianţă cu PSD sau o coaliţie de dreapta mai largă.
--știre inițială--
Liberalii analizează cele 3 opțiuni și se vor folosi în analiză de sondajele de opinie realizate la nivel național și cele 45 de cercetări sociologice realizate la nivel local și județean.
Cele trei direcții pe care le pot urma sunt:
- Să meargă în anul electoral cu abordarea “prin noi înșine”, așa cum și-a început discursul actualul președinte Nicolae Ciucă, la reuniunea de la Sinaia;
- Să abordeze alegerile alături de PSD într-o alianță electorală;
- Să formeze o largă coaliție de dreapta.
Vor fi consultați toți șefii de filiale precum și foștii președinți ai PNL și președinții Consililor Județene și ai municipiilor reședință de județ.
„Prin noi înșine am reușit de-a lungul istoriei. Prin noi înșine vom reuși să abordăm alegerile din 2024 și să le câștigăm. Să dăm Președintele României. Pentru că nu există altă soluție pentru dezvoltarea României.
Suntem aici să stabilim strategia și direcția. Avem nevoie ca pe baza acestor valori să ne asumăm obiectivele. Pentru îndeplinirea lor avem clar nevoie de o strategie și un plan.
Trebuie să dezvoltăm propriile obiective, propriile linii în conformitate cu ce am asumat ca partid.
Fiecare dintre miniștrii noștri pot fi analizați. Dar avem cea mai bună echipă de miniștri care s-a angajat să facă treaba. Nu e deloc simplu. Și-au îndeplinit obiectivele. Important e că am avut și avem puterea să spunem ce am făcut bine, să putem spune ce nu am îndeplinit. Așa e și într-o familie, acasă, spui onest ce ai făcut bine și ce nu ai reușit. Trebuie să ai puterea să recunoști, să îndrepți, să treci mai departe. Același lucru să îl facem și cu programul de guvernare.
Din punct de vedere politic cred că am fost suficient de răbdători și vă cer să avem în continuare capacitatea de răbdare la guvernare și atitudinea față de campania electorală și competiția pentru 2024.
Noi ne tot asumăm echilibrul și responsabilitatea din partea PNL, dar nu fără ca ceilalți să țină cont de această onestitate și trăsătură de caracter pentru ce înseamnă stabilitatea României și exercitarea actului de guvernare. Sigur că vom fi mereu responsabili și echilibrați că așa suntem noi. Dar nu vom accepta altceva decât tot responsabilitate și onestitate de la orice partener”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței PNL.
Potrivit informațiilor Digi24, 70% dintre respondenții unui sondaj realizat de liberali nu vor ca PSD și PNL să meargă împreună în alegeri.
Deputatul PSD Marian Mina, liderul social-democraților din Giurgiu, i-a ironizat pe liberali și posibila lor opțiune de a merge singuri în alegeri.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News