Live

PNL Bucureşti: Avem exemple în care şcolile sunt adevărate pericole. Peste 170 de unităţi, în clădiri cu risc seismic

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Reprezentanţii PNL Bucureşti, susţin, într-un comunicat de presă, că şcolile din Capitală nu sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar, punctând că peste 170 de şcoli, grădiniţe, licee şi facultăţi se află în clădiri cu risc seismic, se arată într-un comunicat de presă remis duminică.

Potrivit sursei citate, în Capitală, reparaţiile şi curăţenia se gestionează de către primăriile conduse, de la primul sector la ultimul, de PSD, licitaţiile fiind făcute „în bătaie de joc”, iar lucrările nu sunt terminate.

„În ultimele zile s-au făcut o serie de cârpeli superficiale pentru a putea deschide şcolile la data de 9 septembrie. Din cauza incompetenţei administraţiei PSD sunt multe exemple de unităţi de învăţământ unde clopoţelul de început de an nu va suna mâine (luni n.r.), ci peste o săptămână sau chiar două, pentru că lucrările nu sunt gata. În această situaţie sunt, la nivelul municipiului Bucureşti, trei unităţi de învăţământ: Grădiniţa nr. 35, Grădiniţa nr. 53 şi două grupe de program normal din cadrul Şcolii gimnaziale nr. 13. În primele două unităţi, cursurile vor debuta pe data de 23 septembrie, în ultima situaţie, cursurile vor începe pe 16 septembrie”, se arată în comunicatul PNL Bucureşti.

Totodată, conform comunicatului, există unităţi şcolare ai căror elevi vor fi mutaţi în alt spaţiu.

„Indolenţa administraţiei PSD faţă de educaţie merge mai departe; sunt unităţi şcolare precum Şcoala nr. 11 din centrul Capitalei, ai cărei elevi vor fi mutaţi în alt spaţiu, după ce, conform monitorizării noastre, nu s-a lucrat conştiincios toată vara. În sectorul 3, la Liceul Teoretic Benjamin Franklin, elevii vor începe anul şcolar printre moloz şi lucrări neterminate. La Şcoala nr. 32 din sectorul 2 nu sunt condiţii să se înceapă cursurile. Sunt şcoli în Bucureşti unde elevii vor învăţa în 3 schimburi. Deşi Consiliul General şi PG Firea - PSD anunţau în decembrie 2018 programul 'Nicio unitate de învăţământ cu program în trei schimburi', iniţiativa a rămas doar o altă campanie de imagine. În realitate, nicio schimbare nu a avut loc. Numărul şcolilor cu program în schimburi a crescut - de la 7 în 2017 la 11 în 2018. Şi va continua să crească”, arată liberalii, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii PNL Bucureşti menţionează că lipsa manualelor este imputabilă Ministerului Educaţiei, cel care, „din incompetenţă evidentă”, nu gestionează corespunzător nici în acest an procedurile de achiziţie publică, reclamând că o altă problemă este cea a after-school-urilor.

„În aprilie au început procedurile în loc să înceapă chiar din ianuarie, educaţia devenind victima unor ambiţii politice la vârful PSD în numirile pe funcţii, în loc să existe o preocupare reală pentru educaţie, un domeniu strategic pentru dezvoltarea României. Părinţii cărora li s-a promis after-school sunt lăsaţi să aştepte încă un an pentru că after-school-urile promise au rămas cu doar 10% din bugetul stabilit iniţial. Iar la o lună după ce au dispărut 8.023 ron din bugetul pentru educaţie, Gabriela Firea şi PSD au mai găsit totuşi 5000 ron pe care i-a investit în lucrări peisagistice, demonstrând încă o dată care sunt priorităţile pentru PSD”, se precizează în comunicat.

Totodată, liberalii susţin că peste 170 de unităţi funcţionează în clădiri cu risc seismic.

„Şcolile din Bucureşti nu numai că nu lucrează în interesul elevilor. Ba mai mult, avem exemple în care şcolile sunt adevărate pericole pentru elevi şi nu numai. În anul şcolar 2019-2020, peste 170 de şcoli, grădiniţe, licee şi facultăţi se află în clădiri cu risc seismic, potrivit raportului ISU Bucureşti. Administraţia PSD pune în pericol, zi de zi, peste 38.383 de preşcolari, elevi, studenţi şi cadre didactice care ar putea fi afectate de seism. De la riscuri majore, la riscuri mai mici, însă la fel de grave, şcolile bucureştene suferă şi la capitolul igienă. În şcolile din Capitala României, toaletele nu au săpun şi nici hârtie igienică, materialele consumabile lipsesc, sunt insuficiente şi, foarte grav, se livrează pe contracte cu dedicaţie”, potrivit sursei citate.

Ei mai susţin că Bucureştiul dispune de resurse suficiente, dar, „din păcate, banii au încăput pe mâna unor incompetenţi pe care, cel mai probabil, îi vom vedea mâine dimineaţă (luni dimineaţă n.r.), lăudându-se la câte o festivitate de deschidere a anului şcolar 2019”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Partenerii noștri