Plângere penală pe numele senatorilor PSD Șerban Nicolae și Liviu Brăiloiu
Sindicaliştii din penitenciare spun că vor depune plângeri penale împotriva senatorilor social-democraţi Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu, pe care îi acuză că au avut un comportament abuziv şi injurios cu prilejul discutării proiectului de Statut al poliţiştilor de penitenciare, informează News.ro.
„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) condamnă lipsa de transparenţă şi comportamentul injurios şi abuziv al unor senatori social democraţi, printre care Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu, în comisiile în care este discutat la Senat proiectul de lege privind Statutul poliţistului de penitenciare. FSANP va depune în cursul acestei săptămâni plângeri penale împotriva senatorilor care se fac vinovaţi de infracţiuni de abuz în serviciu şi limitarea exercitării mandatului de reprezentare sindicală, şi ia in calcul acţiuni civile pentru insultele adresate de către aceştia în timpul şedinţei Comisie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din 20 noiembrie 2019”, anunţă sindicaliştii într-un comunicat.
Sindicaliştii reamintesc că, în calitate de coautori ai amendamentelor la „un proiect de act normativ extrem de slab, dar bine susţinut politic şi care-a fost promovat la fel de netransparent de către ministrul Tudorel Toader”, reprezentanţii sindicaliştilor din penitenciare au fost invitaţi şi au participat la şedinţele amânate succesiv ale comisiilor parlamentare.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News