Pedepse mai mari pentru profesorii care hărţuiesc sexual elevi sau studenţi. Legea a fost adoptată
Camera Deputaţilor a adoptat marți, în calitate de for decizional, o lege care completează Codul penal, în sensul extinderii sferei incriminării referitoare la hărţuirea sexuală şi al instituirii unor variante agravate ale acestei infracţiuni. Potrivit modificării aduse, în cazul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar sau universitar care hărţuiesc sexual elevi sau studenţi, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual se majorază cu o treime.
Proiectul completează articolul 299 din Codul Penal astfel: „Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.
Potrivit Codului penal, articolul 299, alineatul (1) prevede că „fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta”.
Alineatul (2) al articolului prevede că pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută,este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Votată în unanimitate
Iniţiativa legislativă propusă de Cătălin Teniţă, deputat al Partidului REPER, care cere tratament penal pentru hărţuirea sexuală în mediul şcolar şi universitar, iniţiată în mod transpartinic alături de Diana Morar (PNL), Maya Teodoroiu (PSD) şi de Oana Murariu (USR), a fost votată în unanimitate de plenul Camerei Deputaţilor şi merge le promulgare.
„A fost un efort transpartinic cu rezultate extraordinare. Toate partidele au arătat astăzi că se poate lucra la comun pentru interesul cetăţenilor României. Vreau să le mulţumesc în primul şi primul rând organizaţiilor neguvernamentale şi cu precădere Centrului FILIA care a tras repetate semnale de alarmă cu privire la fenomenul hărţuirii sexuale în rândul copiilor şi tinerilor, în şcoli şi universităţi, în perioada lor de educare şi formare, când sunt cei mai vulnerabili. Acest rezultat nu ar fi fost posibil fără munca şi eforturile lor de documentare, conştientizare şi de susţinere a demersului legislativ. Le mulţumesc mult şi colegelor mele deputate doamnele Diana Morar, Maya Teodoroiu şi Oana Murariu pentru munca pe care au depus-o, precum şi doamnei Alina Gorghiu ministra Justiţiei, domnului Cristian Ţâgârlaş preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, precum şi doamnei Laura Vicol, preşedinta Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Copiii şi tinerii români trebuie să considere mediul academic unul sigur, protejat şi educativ, nu unul în care teama e mai mare ca dorinţa de învăţare”, a declarat Cătălin Teniţă, iniţiator, deputat REPER de Bucureşti, conform comunicatului de presă al partidului REPER, citat de News.ro.
Modificări aduse Codului Penal
Potrivit Codului Penal, hărţuirea sexuală a fost restricţionată la situaţiile în care există o „relaţie de muncă sau similară” între victimă şi agresor. Acest lucru înseamnă că, până acum, hărţuirea sexuală în mediul şcolar sau universitar nu putea fi sancţionată conform legii penale.
Proiectul de lege a schimbat acest lucru, reglementând expres în Articolul 299 - Folosirea abuzivă a funcţie în scop sexual, situaţia când fapta de hărţuire sexuală are loc în mediul şcolar şi universitar, mai indică sursa citată.
„Un aspect foarte important este acela că fapta de a cere sau obţine favoruri sexuale în mediul şcolar şi academic poate fi considerată infracţiune chiar şi dacă se întâmplă o singură dată, fără a fi necesară repetarea acestei acţiuni - condiţie inerentă infracţiunilor de obicei (hărţuirea sexuală este o infracţiune de obicei)”, mai spune REPER.
Pe 30 octombrie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News