Live

Parlamentul a votat noua componență a CNA. Printre noii membri: Vasile Bănescu și fosta șefă a Comunicării de la Cotroceni

Data actualizării: Data publicării:
Vot în cadrul plenului reunit al Camerelor Parlamentului. Foto: Inquam Photos/Ovidiu Micsik

Plenul reunit al Parlamentului a numit, marţi, şapte membri titulari ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru câte un mandat de şase ani, informează Agerpres. Printre aceștia figurează fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, propus de guvern și Daniela Bârsan, fosta șefă a Departamentului Comunicare Publică din cadrul Administrației Prezidențiale.

Mandatele a şapte membri, din cei 11 din care este format CNA, expiră pe 19 decembrie.

Toţi candidaţii audiaţi de Comisiile de cultură ale Parlamentului au întrunit, în plen, numărul necesar de voturi pentru numirea în funcţiile pentru care au fost propuşi:

* Vasile Bănescu (287 de voturi "pentru" şi 38 "împotrivă") - membru titular (din partea Guvernului);

* Daniela Bârsan (251 de voturi "pentru" şi 74 "împotrivă") - membru titular (din partea preşedintelui Klaus Iohannis), supleant - Cristiana-Narcisa Manciu (251 de voturi "pentru" şi 74 "împotrivă");

* Lucian Dindirică (256 de voturi "pentru" şi 69 "împotrivă") şi Georgică Severin (253 de voturi "pentru" şi 72 "împotrivă") - membri titulari (propuşi de grupul PSD din Senat), fără supleanţi;

* Oana Simona Dincă (253 de voturi "pentru" şi 72 "împotrivă") - membru titular (propusă pentru un nou mandat de grupul PNL din Senat), fără supleant;

* Maria-Monica Gubernat (249 de voturi "pentru" şi 76 "împotrivă") - membru titular (propusă pentru un nou mandat de grupul PSD din Camera Deputaţilor), fără supleant;

* Boros Orsolya Eva (254 de voturi "pentru" şi 71 "împotrivă") - membru titular (propusă pentru un nou mandat de grupul UDMR din Camera Deputaţilor), Tasnadi Zsuzsa-Marta (253 de voturi "pentru" şi 72 "împotrivă") - membru supleant.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

POT, SOS și AUR au făcut circ în Parlament în prima zi a noului Legislativ. Unii au sfidat presa, în timp ce alții au cântat colinde

CNA, apel împotriva violenței la adresa ziariștilor: „Protejați jurnaliștii de mesaje agresive și de instigare la ură”

CNA a dispus eliminarea materialelor legionare de pe YouTube și Facebook și a sesizat DNSC privind site-uri extremiste

Partenerii noștri