Live

Pachetul de măsuri fiscale ar putea fi modificat. Ultimele discuții la Guvern, înainte de asumarea răspunderii în Parlament

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor Marcel Boloș discută la Guvern măsurile fiscale pe care urmează să își asume răspunderea în Parlament. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Luni are loc o întâlnire la Guvern, cu premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Finanţelor, pentru finalizarea pachetului privind măsurile fiscale care ar putea suferi modificări, după criticile aduse variantei puse în transparenţă decizională. Premierul a confirmat că urmează să mai existe discuţii pe marginea măsurilor fiscale incluse în asumare, după ce, în întâlnirea cu grupul parlamentar al UDMR, Kelemen Hunor a criticat unele dintre prevederi. Guvernul se reuneşte tot în cursul zilei în şedinţă pentru aprobarea proiectului cu care îşi asumă răspunderea în Parlament, potrivit unor surse oficiale. Asumarea răspunderii ar urma să aibă loc în această săptămână, miercuri.

Premierul Marcel Ciolacu afirma, vineri la Buzău, că încă nu şi-a asumat proiectul de lege privind măsurile fiscale şi a anunţat că va avea, luni dimineaţă la ora 9.00, o nouă întâlnire cu ministrul de Finanţe Marcel Boloş, scrie News.ro.

Liderul PSD a explicat că întotdeauna intervin schimbări, chestionat dacă va mai fi ceva modificat la propunerea legislativă. Referitor la măsura impozitării cu 70% a sumelor nejustificate deţinute de persoanele fizice, şeful Guvernului a precizat că nu vor fi impozitate nunţile şi botezurile şi că „n-a avut nimeni în cap vreodată” un astfel de lucru.

Printre modificările discutate se numără renunțarea la pragul de 2,5% din venituri pentru cheltuieli cu evenimente culturale sau sportive la nivelul administrațiilor locale, precum și renunțarea la comasarea instituțiilor de cultură, unele dintre solicitările avute de UDMR, dar și eliminarea accizelor și a investițiilor la calculul taxei de 1% din cifra de afaceri a marilor companii.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat duminică, despre pachetul de măsuri fiscale, că nu a fost discutat în spaţiul public doar ca să se afle în treabă, ci este necesar pentru că avem problema cu deficitul şi fondurile europene.

Citește și Marcel Boloș, despre măsurile fiscale: Avem probleme cu fondurile europene. 75 de miliarde de euro pot fi suspendate în orice clipă

„Noi pentru aceasta încercăm să luptăm, să nu compromitem dezvoltarea şi modernizarea României pe termen lung. la mijloc sunt 75 de miliarde de euro care pot fi suspendate în orice clipă dacă avem această problemă a deficitului bugetar”, a precizat ministrul.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirma săptămâna trecută că Uniunea nu va semna moţiunea de cenzură, dacă Guvernul va ţine cont de propunerile formaţiunii privind măsurile fiscale.

„Moţiunea de cenzură în acest moment nu are susţinerea necesară de a da jos Guvernul. Şi pentru noi important este: facem un joc de imagine sau rezolvăm ceva pentru comunităţile locale şi pentru mediul de afaceri?”, arată el.

Ce prevede pachetul de măsuri fiscale

Ministerul Finanțelor a publicat săptămâna trecută proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare, pentru care Guvernul ar urma să îşi asume răspunderea în Parlament.

Acesta prevede impozit de 1% pe cifra de afaceri a IMM-urilor până la venituri de până la 60.000 euro pe an și de 3% dacă veniturile depășesc această sumă. Guvernul a renunțat la impozitarea cu 16% pe profit dacă rata de rentabilitate trece de 30%.

Companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro vor plăti un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri. Și băncile vor plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri.

Scutirea de impozit în IT se menține doar pentru venituri sub 10.000 lei brut și se introduce plata CASS în agricultură, construcții și industria alimentară. De asemenea, actul normativ prevede reducerea numărului total de funcţii de conducere, condiţionează acordarea voucherelor de vacanţă de nivelul salariului și limitarea nivelului sporurilor.

Se majorează acciza la alcool şi tutun, crește TVA de la 5% la 9% pentru locuințe, panouri fotovoltaice, iar pentru produsele cu un conținut ridicat de zahăr TVA crește de la 9% la 19%.

De asemenea, Coaliția a decis să introducă o taxă de 0,3% pentru imobilele mai scumpe de 500.000 de euro și mașinile cu o valoare de peste 75.000 de euro. Taxa se va aplica pentru suma care reprezintă diferența dintre plafon și valoarea proprietății.

Documentul integral pus în transparență publică de către Ministerul Finanțelor poate fi consultat AICI.

Măsuri pentru reducerea cheltuielilor instituțiilor și autorităților publice 

În vederea diminuării cheluielilor de personal ale bugetului general consolidat pe anul se propune:

- Diminuarea cu cel puţin 25% a funcţiilor de demnitate publică de secretar de stat, consilier de stat/subsecretar de stat/vicepreşedinte şi a funcţiilor de demnitate publică asimilate acestora;

- Desfiinţarea posturilor vacante;

- Desfiinţarea funcţiei de şef birou;

- Majorarea normativelor pentru constituirea structurilor la nivel de serviciu/direcţie/direcţie generală;

Structura organizatorică a autorităţilor şi instituţiilor publice trebuie să respecte următoarele cerinţe: a) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 10 posturi de execuţie; b) pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 20 posturi de execuţie; c) pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 35 de posturi de execuţie.

- Diminuarea ponderii funcţiilor publice de conducere în totalul funcţiilor la nivel ordonator principal de credite de la 12% la 8%;

- Limitarea funcţiilor de conducere la maxim 10% pentru celelalte categorii de personal bugetar;

- Reducerea posturilor din cabinetele demnitarilor din administraţia locală ( cele ale demnitarilor din administraţia centrala au fost reduse deja prin OUG nr.34/2023) precum şi cele din cabinetele conducătorilor autorităţilor/agenţiilor/instituţiilor publice autonome, aflate în coordonarea/autoritatea/controlul Parlamentului României;

Numărul posturilor de secretari de stat, consilieri de stat, subsecretari de stat, vicepreşedinţi şi funcţii asimilate, se reduce până cel târziu la datade 1 ianuarie 2024 cu minim 30%.

Numărul posturilor de consilieri ai şefilor de instituţii de la nivel central, dar şi ai celor din cadrul autorităţilor locale, se reduce cu 50%.

Posturile neocupate din administraţie se desfiinţează. cu urmatoarele excepţii: posturi temporar vacante ca urmare a unor suspendări, posturi pentru care se desfăşoară poceduri de concurs sau au fos anunţate rezultate, posturile înfiinţate prin decizie a Guvernului, precum şi posuturile unice.

- Acordarea voucherelor de vacanţă numai pentru angajaţii din sectorul bugetar ale caror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut, concomitent cu majorarea acestora de la 1.450 la 1.600 lei;

- Acordarea indemnizaţiei de hrană numai pentru angajaţii din sectorul bugetar ale caror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut;

- Limitarea cuantumului sporului de condiţii periculoase sau vătămătoare pentru personalul din sectorul bugetar la maxim 1.500 lei ;

- Achiziţia de aparate de telefonie mobilă în entităţile publice nu poate depăşi 500 lei/aparat de telefonie mobil achiziţionat. Se aplică şi companiilor de stat.

Cheltuielile lunare cu abonamentul de telefonie mobilă decontat din fonduri publice sunt de maxim 25 lei/lună/aparat de telefonie mobilă; (proiectul iniţial prevedea 50 de lei) Eventualele depăşiri ale costului de achiziţie pentru telefoane sau ale costurilor cu abonamentele lunare sunt suportate de personalul beneficiar.

- Tarifele, taxele şi redevenţele miniere se indexează anual cu indicele preţului de consum.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se impozitează câștigurile la loto sau la alte jocuri de noroc. Se plătește taxă și pentru veniturile obținute din pariuri sportive

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Dezvăluiri privind un nou zbor privat Nordis care l-a avut la bord pe Marcel Ciolacu. Unde a fost liderul PSD

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Partenerii noștri