Ovidiu Raețchi (PNL): Ludovic Orban a ajuns să meargă pe drumul toxic al lui Viktor Orban
Fostul deputat liberal Ovidiu Raețchi consideră că Ludovic Orban „a ales să meargă pe drumul toxic al lui Viktor Orban”, după ce liderul PNL a spus că partidul trebuie să fie legat de biserică și să sprijine valorile tradiţionale ale românilor, precum familia, biserica, satul românesc.
„Astăzi, după ce l-am auzit dezlănțuindu-se cu crucea și Biblia, propunându-și să facă din partidul istoric al burgheziei și intelectualității laice și modernizatoare o caricatură de partid al lui Octavian Goga, îmi dau seama că a ales deja să meargă pe drumul toxic al lui Viktor Orban. Și asta deja nu mai e o problemă internă a PNL - devine o problemă pentru România, stat care a reușit până acum să echilibreze sănătos în această regiune derapajele Poloniei și Ungariei”, a scris, pe Facebook Ovidiu Raețchi.
Liberalul amendează și alte declarații și gesturi contrariante ale șefului său de partid, dar spune că la vremea respectivă a crezut că este vorba despre un „compromis politic” pe care Ludovic Orban era nevoit să-l facă.
„Mie Ludovic Orban mi s-a părut destupat la minte și liberal. Când a început să umple conducerea PNL de grupuri de rugăciune, am zis că face un compromis politic. Când a mers pe drumul lui Dragnea la Referendumul pentru Familie, am zis că mai face un compromis politic. Când mi-a explicat la Referendum - după ce l-am criticat - cum vine treaba cu neo-marxismul, am zis că e doar puțin depășit de vremuri. Când a interzis liberalilor să semneze proiectul CNCD pentru parteneriatul civil, m-am gândit că se lasă păcălit de sondaje superficiale”, arată Ovidiu Raețchi.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că liberalii trebuie să sprijine valorile tradiţionale ale românilor, precum familia, biserica, satul românesc, comunitatea, context în care a afirmat că PNL are nişte parteneri de guvernare care de multe ori se comportă ca şi cum nu s-ar fi născut în România. „Nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce”, a spus Ludovic Orban, duminică, făcând referire la cei din USR PLUS.
Ludovic Orban, aflat într-o competiție internă cu premierul Florin Cîțu pentru șefia PNL, a făcut aceste declarații la şedinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Bacău, în condițiile în care vizitele în teritoriu ale celor doi lideri s-au întețit în această perioadă, în încercarea de a obține sprijinul organizațiilor locale la Congresul PNL din septembrie.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News