Orban: Vrancea este nu doar epicentru pentru cutremure, ci și pentru investiții. Moldova va beneficia de modernizarea infrastructurii
Premierul Ludovic Orban a anunţat joi, la Focşani, o serie de proiecte majore de infrastructură care vor tranzita şi judeţul Vrancea, printre care autostrada A7. Acesta a declarat că în următorii 10 ani Moldova va fi principala regiune care va beneficia de investiţii în modernizarea infrastructurii de transport, informează Agerpres.
„Vrancea este nu doar epicentru pentru cutremure, ci şi pentru investiţii. Foarte multe proiecte de investiţii (...) sunt în faze de pregătire şi vor începe să fie executate. Este vorba, în special, de investiţii în infrastructură, de care are nevoie Vrancea ca suport pentru dezvoltare economică”, a declarat Orban în cadrul unei conferinţe de presă.
Prim-ministrul a arătat că principalul proiect de investiţii care va trece prin zonă este autostrada A7 de pe Coridorul IX Paneuropean.
„Anunţ în premieră că am decis ca patru tronsoane de pe A7 să fie finanţate din Programul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare, ceea ce oferă o garanţie că avem resursele financiare pentru a susţine aceste investiţii extrem de importante”, a precizat Ludovic Orban.
Premierul a precizat că Moldova va fi principala regiune care va beneficia de investiţii în modernizarea infrastructurii de transport în următorii zece ani.
„Investiţiile trebuie să treacă Carpaţii. Moldova, din păcate, în ultimii 30 de ani nu a beneficiat de investiţiile de care au beneficiat alte zone ale ţării, investiţii care au asigurat suportul dezvoltării, creşterii economice, care au creat locuri de muncă bine plătite şi care au permis creşterea calităţii vieţii în zonele în care au apărut. Obiectivul nostru fundamental este să asigurăm conectarea Moldovei la reţeaua de transport european, pe toate tipurile de transport. Din acest motiv, în următorii zece ani, în materie de infrastructură de transport, Moldova va fi, practic, principala regiune care va beneficia de investiţii în modernizarea infrastructurii de transport”, a declarat Ludovic Orban, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a susţinut că investiţiile în infrastructura de transport vizează atât construcţia de autostrăzi, cât şi modernizarea reţelei de cale ferată.
„Autostrada 7 de pe coridorul 9 paneuropean, formată din şase tronsoane care asigură legătura între Ploieşti şi Siret, pe traseul Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Roman - Paşcani - Suceava - Siret, este o investiţie de o importanţă covârşitoare, care va asigura legătura pentru toate judeţele Moldovei şi pentru Vrancea, la coridorul 4 paneuropean. (...) Un alt domeniu care ţine de infrastructura feroviară, extrem de important pentru conectarea Moldovei la reţeaua de transport feroviară europeană este investiţia pentru modernizarea căii ferate pe traseul coridorului 9 paneuropean care face legătura de la Giurgiu - Bucureşti - Ploieşti - Buzău - Focşani până la Roman - Paşcani - Iaşi şi ieşirea înspre Republica Moldova. Este o axă prioritară de transport (...) şi este extrem de importantă pentru conectarea judeţelor Moldovei la reţeaua de transport european”, a spus Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, investiţia pentru modernizarea reţelei de cale ferată se ridică la peste două miliarde de euro şi va asigura o viteză de deplasare a trenurilor cuprinsă între 120 şi 160 de km/k.
„Este o investiţie majoră, de peste două miliarde de euro, o investiţie care are ca obiectiv modernizarea căii ferate pe linie dublă, electrificată, pe o structură care să poată să asigure o viteză de deplasare de 160 de km/h pentru transportul de călători şi 120 de km/h pentru transportul de marfă”, a mai menţionat premierul Orban.
Editor : Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News