Live

Orban cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR pe rectificarea bugetară: „A fost făcută ilegal şi împotriva Constituţiei”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook

Rectificarea bugetară a fost făcută împotriva Constituţiei şi fără avizul obligatoriu al Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT), nefiind respectate procedurile legale de punere în dezbatere a proiectului, consideră liderul PNL, Ludovic Orban. Acesta anunţă că PNL va depune marţi o sesizare la Avocatul Poporului pentru a fi atacată la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară şi spune că a pregătit un proiect de lege pentru modificarea legii Curţii, astfel încât să se poată exercita controlul constituţional prealabil asupra Ordonanţelor de urgenţă.

„Este o rectificare (bugetară - n.r.) care a fost făcută ilegal şi împotriva Constituţiei, nu au avut avizul obligatoriu al Consiliului Superior de Apărare a Ţării, nu au avut avizul Consiliului legislativ, nu au respectat procedurile legale de punere în dezbatere a proiectului Ordonanţei pentru că ei au modificat proiectul de ordonanţă de rectificare faţă de proiectul”, a declarat Orban, la Şcoala de Vară a TNL de la Saturn, relatează News.ro.

Orban a mai spus că proiectul de rectificare bugetară este complet diferit faţă de cel prezentat iniţial de premierul Dăncilă, fiind ilegal şi neconstituţional.

„Ţineţi minte că a fost pusă Viorica Dăncilă să prezinte un proiect de rectificare? Proiectul actual de rectificare este complet diferit faţă de ce a prezentat Vasilica Viorica Dăncilă. Este ilegal, anticonstituţional şi nu reflectă realitatea economică şi realitatea bugetară din România”, a mai spus acesta.

Ludovic Orban a anunţat că PNL va depune o sesizare la Avocatul Poporului pentru a fi atacată la CCR Ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară.

„Depunem marţi, că luni este zi liberă, începe şcoala, deja avem pregătită sesizare către Avocatul Poporului, în care îi prezentăm toate argumentele pentru solicitarea noastră de atacare la Curtea Constituţională a Ordonanţei de rectificare. De asemenea, ştiţi foarte bine că în România, datorită unor prevederi din Constituţie, singura entitate care poate să declanşeze controlul constituţional prealabil în cazul ordonanţelor de urgenţă este Avocatul Poporului”, a precizat Orban.

Totodată, liderul PNL susţine că este pregătit un proiect de lege pentru modificarea legii CCR, astfel încât să se poată exercita controlul constituţional prealabil asupra Ordonanţelor de urgenţă.

„Noi am pregătit un proiect de lege şi îl vom înainta săptămâna viitoare în care în legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale vom introduce posibilitatea de exercitare a controlului constituţional prealabil şi pentru Ordonanţele de Urgenţă, nu numai la solicitarea Avocatului Poporului”, a a spus el.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan: Călin Georgescu nu este candidatul care să ocupe poziţia de preşedinte al României. Decizia CCR a fost necesară

Călin Georgescu îi ameninţă „cu ani grei de puşcărie” pe judecătorii CCR: „Nici în infern nu veţi găsi refugiu”

Un bărbat care a cerut „executarea la zid” a judecătorilor Curții Constituționale fost pus sub control judiciar

Democrația în tranșee: cum să ne apărăm împotriva războiului hibrid

Partenerii noștri