Live

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Data publicării:
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie şi atunci sistemul de angajări la stat o să fie influenţat. El nu crede că trebuie să avem revoluţie şi anarhie, ci susţine că trebuie modernizat statul şi acest lucru îl poate face cineva care cunoaşte mecanismele de funcţionare ale instituţiilor, ştie mecanisme juridice şi reuşeşte să coaguleze majorităţi.

Nicuşor Dan a fost întrebat, joi seară, la Antena 3, prin ce ar fi mai bun ca preşedinte al României decât contracandidaţii săi în a răspunde inclusiv la un atac hibrid asupra ţării noastre. 

„Eu cred că principala problemă a României în momentul de faţă - şi cred că asta au sesizat şi cetăţenii, au semnalat la alegerile prin care am trecut - e că statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie şi fenomenele astea sunt întrepătrunse pentru că, dacă ai corupţie, atunci o să ai şi un sistem de angajări în sistemul de stat care o să fie influenţat. Şi nu cred că trebuie să avem o revoluţie şi anarhie, cred că trebuie să modernizăm statul, să reformăm statul şi cred că un atribut esenţial al cuiva care vrea să reformeze statul este să cunoască mecanismele de funcţionare ale instituţiilor, să ştie politică în sensul ca să reuşească să coaguleze majorităţi şi să ştie foarte bine mecanisme juridice. Şi ăsta este profilul meu pe care mi l-am făcut în ultimii 15-20 de ani”, a afirmat primarul Capitalei.

El a fost întrebat când ar trebui să fie organizate alegerile prezidenţiale. 

„Eu cred că, dacă trebuie să mai aşteptăm două luni pentru a avea lămurită chestiunea alegerilor din noiembrie şi decembrie, e important pentru statul român să mai aşteptăm două luni ca să fie chestiunea lămurită”, a transmis primarul Capitalei, potrivit News.ro.

Întrebat dacă alegerile ar putea fi în luna martie, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu ştiu, că e informaţie pe care noi nu o avem. Care este stadiul anchetelor? Care este stadiul discuţiilor între instituţiile noastre şi instituţiile partenere pentru a proba ce s-a întâmplat în 24 noiembrie, 8 decembrie? Ce pot să spun este că e foarte important ca această lămurire să existe”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu. „Avem o urgență pentru a stabili un guvern”

Nicuşor Dan: Votanţii PSD sunt raţionali. Între mine şi un reprezentant al curentului populist cred că mulţi mă vor vota pe mine

Nicușor Dan, despre decizia PSD de a ieși de la masa negocierilor pentru formarea unui nou Guvern: „Un mesaj de negociere. Nu e bine”

Partenerii noștri