Nicușor Dan, despre decizia PSD de a ieși de la masa negocierilor pentru formarea unui nou Guvern: „Un mesaj de negociere. Nu e bine”
Nicușor Dan susține că decizia Partidului Social Democrat (PSD) de a se retrage de la negocierile pentru formarea unui nou Guvern nu este „benefică”. Primarul Capitalei, care a anunțat recent că va candida independent la alegerile prezidențiale, consideră că anunțul lui Marcel Ciolacu poate fi „un mesaj de negociere”.
Nicușor Dan a auzit informația potrivit căreia Marcel Ciolacu a anunțat că PSD se va retrage de la masa negocierilor pentru formarea unui nou Guvern în cadrul unui podcast Hotnews.
„E posibil să fie un mesaj de negociere. Nu cred că e bine. Cred că trebuie să existe un guvern care să fie susținut de o majoritate în Parlament (...) Eu cred că mai este loc de discuții”, a comentat Nicușor Dan decizia lui Ciolacu.
Candidatul independent la următoarele alegeri prezidențiale a subliniat că e nevoie de „un guvern de al celor trei partide de dreapta (PNL-USR-UDMR) cu sprijinul parlamentar al PSD pentru a trece guvernul și a trece diferite legi”.
Reamintim că Marcel Ciolacu a anunțat joi dimineață că PSD se retrage de la masa negocierilor, dar că va susține în Parlament un Guvern format din PNL, USR și UDMR.
Editor : M.G.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News