Live

Exclusiv Nicolae Ciucă urmează exemplul Lasconi: Am votat pentru familia tradițională

Data actualizării: Data publicării:
Nicolae Ciucă spune că a votat „pentru” familia tradițională, la referendumul din 2018. Foto: Inquam Photos / George Călin

Dezvăluire a liderului PNL în exclusivitate la Digi24. Nicolae Ciucă urmează exemplul Elenei Lasconi și spune că a votat pentru familia tradițională, la referendumul din 2018. Liderul PNL susține că nu putea vota altfel deoarece face parte dintr-un partid istoric și are valori clar definite: familia, credința în Dumnezeu și patriotismul.

Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Ați votat la referendumul pentru familie?
Nicolae Ciucă, președintele PNL: Da!
Cosmin Prelipceanu: Cum ați votat?
Nicolae Ciucă: PNL este un partid istoric și identitar al României. Valorile lui sunt foarte bine definite - familia, credința în Dumnezeu și patriotismul, legătura de patrie. Cum aș fi putut să votez?
Cosmin Prelipceanu: Cum ați votat? Spuneți-ne, să știm.
Nicolae Ciucă: Eu am votat pentru familia tradițională, voi vota oricând, și îmi voi educa și copiii și nepoatele.
Cosmin Prelipceanu: Credeți că e necesar să schimbăm Constituția în sensul despre care vorbiți? Așa cum era în referendum? Dincolo de opțiunea dumneavoastră. Ne-ați spus-o, am înțeles.
Nicolae Ciucă: Românii, la referendumul respectiv s-au exprimat. Nu este nevoie să modificăm Constituția.

Lasconi a votat „Da” la referendumul pentru familia tradiţională

Elena Lasconi a dezvăluit la Prima TV, la începutul acestei luni, că a votat „Da” la referendumul pentru familie și că, pentru ea, „familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”.

Primarul USR a fost întrebat dacă susţine căsătoriile între persoane de acelaşi sex. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a răspuns Elena Lasconi, care a adăugat că a participat la referendumul pentru familia tradiţională organizat în 2018 şi a votat „DA”.

Elena Lasconi a fost întrebată dacă acest răspuns nu va stârni critici în rândul votanţilor USR. „Este treaba lor. Eu nu am nimic împotriva persoanelor de acelaşi sex, dar nu văd de ce aş milita pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex. Nu am nicio problemă cu relaţiile lor atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur”, a conchis Lasconi.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Partenerii noștri