Live

Nicolae Ciucă: Coaliția a funcționat până acum foarte bine, „fără probleme”. Când va face o nouă propunere în locul lui Florin Roman

Data publicării:
Guvernul condus de Nicolae Ciucă a depus jurământul la 25 noiembrie 2021 Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă spune că până acum guvernul său de coaliție a funcționat foarte bine și nu se aşteaptă să aibă miniştri care să nu performeze, însă membrii executivului vor fi evaluați conform standardelor din programul de guvernare. Pe de altă parte, o nouă propunere de ministru al digitalizării, în locul lui Florin Roman care a demisionat, va fi făcută în maximum două săptămâni, după o „analiză” prealabilă a candidaturii în PNL.

Nicolae Ciucă a fost întrebat, joi seară, la TVR 1, ce se va întâmpla cu un ministru de a cărui activitate nu ar fi mulțumit. „Atunci când au fost negocieri şi dezbaterile între partide pentru a putea să formăm această coaliţie, a fost o înţelegere ca, atunci când cineva nu performează - şi sincer nu mă aştept să avem miniştri care nu performează, pentru că avem exemplul celor întâmplate în această lună și câteva zile, în care am reușit să performăm și să ne atingem obiectivul pe care ni l-am propus. Ca atare, revenind, avem aceste standarde de performanţă în programul de guvernare şi, în baza evaluărilor pe care le vom face, analiza va fi cât se poate de transparentă, deschisă. Nu cred că trebuie să pornim de la o asumare că ameninţăm pe cineva că nu-şi face treaba”, a răspuns premierul.

Nicolae Ciucă a mai spus că Guvernul este format din profesionişti care au experienţă şi care şi-au asumat funcţiile cu responsabilitate. „Suntem oameni care am trecut prin viaţă, avem o anumită experienţă, avem o anumită înţelepciune profesională şi, atunci când ne-am asumat această funcţie, cred că fiecare dintre noi am înţeles că este vorba despre o responsabilitate”, a spus șeful executivului.

„Cârpim sacul o dată, de două ori, la un moment dat tot se rupe”, a mai afirmat premierul, arătând că guvernul nu trebuie să se gândească la imagine, ci trebuie să convingă că face reforme benefice oamenilor, trebuie să fie predictibil pentru oamenii de afaceri și trebuie să aibă o viziune „măcar pe termen mediu”.

Coaliția a funcționat „foarte bine” în luna în care a trecut de la învestirea guvernului, a apreciat premierul. „Până acum, în ceea ce privește executivul, chiar nu am avut niciun fel de probleme”, a dat asigurări Nicolae Ciucă.

O nouă propunere pentru Ministerul Digitalizării, în maximum două săptămâni

În ceea ce privește propunerea de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, funcție care a devenită vacantă după demisia lui Florin Roman, ea va fi făcută în cel mult două săptămâni, a anunțat Nicolae Ciucă.

El a precizat că nominalizarea o va face partidul căruia îi revine portofoliul, în acest caz PNL. „Suntem un Guvern care este rezultatul unei coaliţii politice, vom lăsa partidele politice să procedeze în conformitate cu, să îi zicem, cutuma care s-a folosit până acum”, a explicat Nicolae Ciucă.

„Ţinând cont de vâltoarea activităţilor care au fost în acest interval de timp, am considerat că este oportun ca, imediat după sărbători, să putem să avem o analiză la nivelul partidului, să avem o propunere şi să mergem şi să o propunem preşedintelui ţării, pentru a putea să avem procedura de învestire a unui nou ministru. (...) Poate cel mai târziu în două săptămâni”, a declarat prim-ministrul joi seară, la TVR.

Florin Roman a demisionat, pe 15 decembrie, iar Virgil Popescu a fost desemnat ca interimar pentru portofoliul devenit vacant. Anterior demisiei, premierul Nicolae Ciucă îi ceruse lui Florin Roman să clarifice acuzaţiile legate de studiile sale.

Presa centrală publicase informaţii conform cărora Florin Roman ar fi urmat studii universitare de scurtă durată în cadrul unui colegiu universitar din Alba-Iulia şi a susţinut examenul de absolvire la UBB Cluj-Napoca. Astfel, Roman a obţinut o diplomă de absolvire, nu una de licenţă de la UBB, aşa cum ar apărea în CV-ul său.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicolae Ciucă, după anularea prezidențialelor: Să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate. Apel către forțele politice responsabile

Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL. Toată conducerea partidului pleacă. Ilie Bolojan devine președinte interimar

Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost o tactică absolut catastrofală”

Ședință la PNL, după scorul obținut de Ciucă la alegeri. „Alianța cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat”

Partenerii noștri